Frânturile zilei (CLIX)

În momentul de faţă, civilizaţia noastră dispune de o singură oglindă pe care nu ne-am construit-o noi înşine: imigraţia din afara Europei. Ca maştera cu sufletul otrăvit din basmul Fraţilor Grimm, întrebăm şi noi: “Oglindă-oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din univers?” Şi de fiecare dată ne astupăm repede urechile pentru că, în sinea noastră, ştim dinainte răspunsul. Nu-i adevărat, nu suntem rasişti, nu într-un sens iraţional, inexplicabil. Singurul lucru care ne-a mai rămas este uzul deplin al raţiunii, în numele căruia am sacrificat demult misterele Tradiţiei. Asemeni curvelor bătrâne care se vor seducătoare, vrem ca noii-veniţi să se topească de admiraţie în faţa noastră, să-şi lepede pieile lor islamice şi să devină totuna cu gazdele. Iubirea noastră nu se mai poate exprima decât sub forma devorării celuilalt. Neîncrederea lor, rezistenţa lor, încăpăţânarea lor ne scrijeleşte sufletul, ne preschimbă fardurile în noroaie şi părul rar în cioturi de pădure arsă. Dacă ar fi cu putinţă am sparge oglinda pe care imigranţii ne-o întind cu fiecare privire pe care ne-o aruncă, oglinda din ochii lor. De undeva, din hăul mărunt al concentrării noastre decrepite, se zbate bănuiala că imigranţii sunt răzbunarea amară a sufletului nostru minţit în secole de vagabondaj spiritual.