Frânturile zilei (CLIV)

Am simţit dintotdeauna că ceva nu-i în regulă cu “oamenii simpli”. Mai ales când aceştia, cu moace ipocrite, îşi proclamau superioritatea faţă de ceilalţi, complecşii, întortocheaţii, sinuoşii, labirinticii, complicaţii, spiralaţii, subtilicioşii. Adică ei trebuie crezuţi pe cuvânt că nu se pot răsuci, răscrăcăra, craca ori crăci, ei sunt “simpli” şi viaţa trebuie să se coboare la nivelul lor sub forma unei banane gata mestecate, stropită cu suc gastric şi pe jumătate digerată. Iar ceilalţi sunt nişte saltimbanci care fac salturi acolo unde se poate merge pe jos, care se dau huţa prin concepte inutile, ori manevrează bolnav gânduri care obosesc aiurea capul. De hătârul lor, trebuie renunţat şi la nuanţe, şi la raţionamente, şi la demonstraţii, totul trebuie să devină rentabil, eficient şi clar, altfel suntem nişte aroganţi şi nişte înfumuraţi. Dacă nu, fac hâc!, se îneacă şi mor şi-o să vedem noi ce greu e fără oamenii simpli. În slavonă există un termen, “prastoi”, care a dat românescul “prost”. La origine, termenul însemna “simplu”.