Pericopa evanghelică de astăzi, rescrisă pentru uzul unei anumite categorii de oameni. Pe când se apropia Iisus de centrul oraşului, un nărod şedea în bibliotecă şi buchisea la cărţi. Toată viaţa fusese cu cartea în mână, aşa că lesne trecea acum drept cărturar printre ceilalţi nerozi. Dar el se uita la toată ştiinţa lui ca la un sac cu cioburi de sticlă: în multe se putea vedea ceva din lume, ceva din lumină, ceva din stele, dar de fiecare dată când încerca să pună ciob lângă ciob se tăia la mână, şi construcţia ieşea în ansamblu şuie, ca un puzzle necăjit şi asimetric.
Când a auzit norodul trecând, a întrebat ce este. I-au spus: “Trece Iisus din Nazaret”. Şi el a strigat: “Iisuse, din casta războinicilor, ai milă de mine!” Cei ce mergeau înainte nu dădeau doi bani pe cărţile lui, de aceea îl certau să tacă, dar el ţipa de parcă ar fi fost singur în bibliotecă: “Fiule de rege, ai milă de mine!” Iisus s-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El şi, după ce s-a apropiat, l-a întrebat: “Ce vrei să-ţi fac?” Nărodul îşi petrecuse toată viaţa între cărţi, şi doar de cărţi ştia, dar cărţi avea din plin. Nu voia pământ pentru că n-ar fi ştiut ce să facă cu el, nu voia aur pentru că n-ar fi ştiut pe ce să-l dea ori cum să se împodobească, nu voia să fie slujit pentru că se slujea dintotdeauna singur. Însă toată viaţa adunase înţelesuri, fără să fi ajuns la capătul înţelesului.
“Vreau să pricep, Doamne.” Şi Iisus i-a spus: “Atunci pricepe. Credinţa ta te-a desăvârşit.” Numaidecât cioburile din coş se ridicară aievea şi se lipiră singure unele de altele, iar lipiturile se vindecară în cea mai frumoasă oglindă pe care lumile au văzut-o vreodată, limpede şi curată încât îngerii au început să se pogoare din ceruri ca să se scalde în oglinda aceea, ieşind mai curaţi decât curăţenia pe care o aveau când intraseră. Iar nărodul începu să oglindească începutul şi sfârşitul, alfa şi omega, şi a mers după Iisus, slăvind pe Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu