Frânturile zilei (CLXV)

Despre necesitatea oralităƫii în predania sacră şi despre reaua utilizarea a cuvântului scris, în fond, despre superioritatea unei culturi orale în raport cu cultura scrisă, Moise Maimonide are un fragment adânc lămuritor: „Tu ştii că chiar Legea tradiƫională nu era altădată deloc redactată în scris, din cauza acestui dicton atât de răspândit în poporul nostru: „Cuvintele pe care ƫi le-am spus prin viu grai, nu-ƫi este permis să le transmiƫi prin scris” (Guittin 60b). Şi aceasta era o prevedere extrem de înƫeleaptă cu privire la lege; căci se evitau astfel inconvenientele în care s-a căzut mai târziu, fracƫionarea opiniilor, obscurităƫile care se aflau în exprimarea scriitorului, eroarea în care cădea acesta, neunirea dintre oameni, care se divizau în secte, şi în cele din urmă incertitudinile legate de practică.”

Aşadar, predania se făcea oral pentru ca maestrul să-l poată urmări pe ucenic, să vadă semnele priceperii şi să gradueze învăƫătura în funcƫie de posibilităƫile intelectuale şi spirituale ale aspirantului. Pe de altă parte, ucenicul avea posibilitatea să vadă mai mult decât transmiterea unui mesaj, el vedea chiar transmiƫătorul, iar virtutea avea un suport uman vrednic de imitat. Nicio carte, oricât de bine scrisă, nu poate înlocui această relaƫie. Şi nicio carte, oricât de bine scrisă, nu poate suplini achiziƫiile anterioare pe care le presupune înƫelegerea ei şi pe care, probabil, cititorul le ignoră.

Ceea ce am obƫinut prin abandonarea culturii orale este, într-o măsură mult mai mare decât ne-am putea imagina, haos şi dezordine.