luni, 26 septembrie 2016

Cum să recunoşti un om după trei semne fără greş

Rabbi Ilai, în Erubin 65b, ne-a lăsat nişte vorbe tare şugubeţe: “Bărbatul îl putem recunoaşte în funcţie de trei lucruri: după cupă, după pungă şi după mânie.” În ebraică, succesiunea celor trei semne dă naştere şi unui joc de cuvinte: după kos (cupă), după kis (pungă), după kas (temperament, mânie). Rabbi Ilai trebuie să fi fost, atunci când a pronunţat aceste cuvinte, pradă unui episod de tandreţe cu barba lui revărsată peste piept. Gestul trecerii mâinii ca un pieptene printre firele lungi, iarăşi şi iarăşi, constituie cel mai vechi ritual exterior asociat gândirii pe care lumea l-a înregistrat vreodată.

Cupa este alcoolul, cu bucuriile şi amarul lui. E măsură în petrecere şi e demăsurare în ruină. E răscrucea dincolo de care orice bărbat devine, negreşit, miel, porc sau leu. Goală, e abstinenţă, plină, e asumarea lumii. Într-un sens mai profund, cupa este chiar inima, sălaşul intuiţiei intelectuale şi al rugăciunii coborâte acolo unde-i este locul. Este grota platoniciană, pe pereţii cărora sunt proiectate umbrele dinafară. Este deschiderea supremă, locul unde Cel Neîncăput încape.

Punga este locul unde se ţin banii, cantitatea pură, lipsită de calitate. Spaţiu lumesc prin excelenţă, adică în mod iluzoriu separat de restul universului printr-o trecătoare epidermă. Buzunar strâmt şi gelos, niciodată suficient de plin, nici când stă să crape. Gură hulpavă de lup nicicând sătul, nici chiar când regurgitează. Himeră închircită ce se proiectează peste tot universul, vrând să-l acapareze prin aurul ei.

Cupa şi punga, expansiune şi constricţie, deschidere şi închidere, realitate şi iluzie, suficienţă şi lăcomie, repaos şi dinamism, alcătuiesc împreună o pulsaţie. Între ele, ca limba unui pendul, mânia omului. Cel mai mare viteaz este cel ce-şi stăpâneşte mânia, a spus un înţelept oarecând. Nu lumea, ci pe sine. Nu pe alţii, ci propriii demoni. Să te uiţi în oglindă şi să conştientizezi că cel mai mare duşman al tău e chiar în faţa ochilor tăi. Să te domini precum conducătorul unui car patru armăsari înnebuniţi de dorul fugii.

Bărbatul îl putem recunoaşte după ce bea, după câţi bani are şi după ce îl mânie. Bărbatul îl putem recunoaşte după cum bea, după cum cheltuie banii şi după cum se mânie. Bărbatul îl putem recunoaşte după ce are în inimă, după atenţia pe care o acordă banilor şi după cât de repede îi trece mânia. Bărbatul îl putem recunoaşte după cum se raportează la cele de sus, după cum se raportează la cele de jos, după cum se raportează la sine. Bărbatul îl putem recunoaşte după cunoaşterea celor eterne, după cunoaşterea celor trecătoare şi după cunoaşterea Sinelui.

Un comentariu:

  1. talmud-ul nu il citii pana acum. Dar toate au in inceput. Am in casa coran, biblie, acum si talmud.
    Merci!

    http://ohr.edu/this_week/talmud_tips/5431

    RăspundețiȘtergere