Note şi reflecţii pe marginea conferinţei “Cele şapte păcate ale vieţii virtuale”, susţinută de Prof. Read Schuchardt

[Am hotărât ca, în rândurile care urmează, să redau sub forma unor note de curs ideile profesorului Read Schuchardt de la Wheaton College, Illinois, SUA, aşa cum le-am cules la momentul conferinţei, care a avut loc în filigoria Bisericii Memoriale Mihai Viteazul din Alba Iulia, în 9 iunie 2016. Aşadar, cât mai abrupt, fără introducere, sucombând de această dată farmecului autentic al fulguraţiei intelectuale. Nu voi putea transmite, şi nu veţi găsi în cele ce urmează, nimic din eleganţa locului, momentului şi omului ce l-am avut în faţă. Comentariile mele sunt între paranteze pătrate.]

Atunci când un mediu nou de transmitere a ideilor apare într-o cultură, schimbarea este masivă. Chiar dacă, cel puţin o vreme, aceeaşi cultură adăposteşte mai multe medii diferite, unul este determinant, şi le sufocă pe celelalte.

Adaptarea fără conştientizare este sinucidere.

De fiecare dată când schimbăm tehnologiilor dominante de comunicare din mediul fizic, se schimbă în mod simultan şi mediul simbolic. 

În istoria omenirii, sunt cunoscute 5 mari tehnologii/medii de comunicare:

a) cultura orală – mesajul oral, dialogul, formele orale ale literaturii;

b) cultura scrisă – cartea multiplicată prin caligrafie;

c) cultura tiparului – cartea ca produs industrial;

d) cultura electronică – radioul, telefonul, televizorul;

e) cultura digitală – calculatorul, reţeaua (cu începere din 2007, cu o perioadă de adaptare de 9 ani).

Nu mai există, în condiţiile digitalizării, motive ca tinerii să-i respecte pe bătrâni (excepţie doar dacă bătrânii au bani). Dimpotrivă, bătrânii trebuie să-i respecte pe cei tineri, altfel ca aceştia din urmă să le explice cum funcţionează noile tehnologii. [Acest lucru este o noutate absolută în istoria omenirii, care a cultivat constant respectul tinerilor pentru bătrâni. Numai că noile tehnologii au inversat raportul tradiţional.]

“Orice tehnologie suficient de avansată este imposibil de distins de magie.” (Arthur C. Clarke) [Doar ignoranţa noastră în privinţa magiei ne împiedică să vedem dimensiunea ei “tehnologică”, adică aplicabilitatea imediată în lumea fenomenelor, în absenţa semnificaţiilor înalte.]

Cum media duce la schimbări simbolice, la rândul lor schimbările simbolice duc la noi forme de stres emoţional pentru individ şi cultură. [Universurile de tip static, sau cu schimbări mici, eşalonate pe perioade de timp îndelungat, sunt surse de confort pentru individ. Lumile dinamice, pe care le apreciem atât de mult, sunt surse de uzură avansată, demenţă şi scleroză.]

Nevroza este o reacţie a unor indivizi normali la un mediu anormal. Mediul este perceput ca anormal din cauza unei noi tehnologii.

În cultura noastră, am progresat pentru a regresa foarte ciudat. În ansamblul societăţii, timpul de somn s-a redus cu 35% în 2016 faţă de 1800. Cauzele sunt: lumina electrică, televiziunea şi internetul. O societate care doarme mai puţin decât are nevoie este o societate puternic stresată.

În 1990, există mai mulţi americani fără casă decât fără televizor.

În 2000, jumătate dintre bărbaţi şi o treime dintre femei vor dezvolta forme de cancer.

În 2012, sinuciderea este o mai mare ameninţare/risc pentru tineretul american decât uciderea. [Altfel spus, suntem propriii noştri duşmani într-o proporţie mai mare decât sunt alţii pentru noi.]

În 2014, există mai multe abonamente la telefonie mobilă decât oameni pe planeta Pământ.

Subtitlul conferinţei: Consecinţe neaşteptate sau efecte colaterale ale tehnologiei comunicaţiei digitale

Cele şapte păcate ale lumii virtuale sunt:

1. lipsa oricărui obiectiv

2. ignoranţa

3. nerăbdarea

4. desensibilizarea

5. dependenţa

6. narcisismul

7. deztruparea

I. Păcatul lipsei oricărui obiectiv

Slogan: “Păstrează-ţi toate opţiunile deschise” [E un nonsens metafizic, pentru că a opta înseamnă a alege, deci a opta înseamnă concomitent a renunţa, dacă ai o opţiune, trebuie să renunţi la una sau mai multe opţiuni, nu le poţi păstra pe toate deschise decât dacă rămâi încremenit într-o veşnică nealegere, iar atunci renunţi la toate opţiunile tale, ceea ce este cel mai rău lucru cu putinţă, chiar mai rău decât a alege greşit.]

Oameni de 45 de ani se întreabă: “Oare ce-am să fiu când voi fi mare?” [Într-o societate firească, 45 de ani este o vârstă la care începi să culegi. Nu e chiar apogeul secerişului, dar deplina activitate începe undeva de la 35 de ani. Oricât de amuzant ar părea, un om care întreabă la 45 de ani ceea ce e legitim să întrebi la 15 este un om care, din anumite puncte de vedere, şi-a trăit viaţa în zadar.]

Media digitală ne modifică percepţia asupra timpului. La 15 ani, tinerii acestei generaţii trăiesc într-un Acum digital fără de sfârşit, o formă de atemporalitate. [Asistăm la inventarea unei eternităţi lipsite de Dumnezeu.]

II. Ignoranţa

Lipsa cunoaşterii despre ceva într-o fiinţă capabilă de cunoaştere este ignoranţă. [Nu e vorba, aşadar, de prostia proastă a neputinciosului, a imbecilului, ci de nefructificarea celui inteligent, o malformaţie indusă tehnologic care-l face cu nimic diferit în cele din urmă de prostul din născare. Este bine să ne gândim la ignoranţa dobândită, la nedibăcie, la nepricepere şi neadecvare intelectuală ca la un păcat teologic pur şi simplu.]

Ignoranţa poate fi înfrântă dacă cedează la hărnicia morală obişnuită. Hărnicia morală obişnuită implică efortul standard pe care o persoană standard ar trebui să-l facă pentru a dobândi cunoaşterea. [Deci ignoranţa este un corolar al trândăviei.]

Cunoaşterea este virtutea antică ce precedă înţelepciunea. De la ignoranţă la înţelepciune nimeni n-a ajuns fără să treacă prin această etapă intermediară care este cunoaşterea. Cunoaşterea devine înţelepciune atunci când se preschimbă în “a doua noastră natură” (obiceiuri, practică, fortificarea memoriei).

Cunoaşterea aflată pe internet este în afara capului, nu se poate incorpora, nu devine “a doua noastră natură” şi nu se preschimbă niciodată în înţelepciune. Practic, nimeni n-a devenit înţelept pentru că are un hard de 500 Gb plin de “informaţie”.

Elevul civilizaţiei digitale cunoaşte doar unde să dea click pentru a ajunge la cunoaştere. Elevii nu-şi mai ţin cunoaşterea în minte, ci în cloud.

În ansamblu, suntem din ce în ce mai proşti, dar avem tehnologii din ce în ce mai inteligente: smartphones, smartwatch, smart socks, Smart car, smartwater.

Cunoaşterea digitală nu poate disipa ignoranţa.

În SUA, cei care termină liceul citesc în medie 0 (zero) cărţi pe an.

III. Nerăbdarea

Anumite forme de artă dispar: realismul, scrierea scrisorilor de mână, caligrafia.

Imaginea înlocuieşte cuvântul, emoţiile primează în faţa raţiunii, sentimentele sunt puse înaintea faptelor. [Cuvântul scris este prin natura lui o şcoală a răbdării. Trebuie să citeşti 1000 de pagini ca să poţi înţelege romanul Fraţii Karamazov al lui Dostoievski. Desigur, este mult mai rapid să vizualizezi o ecranizare care durează 2-3 ceasuri, numai că răbdarea ta nu va mai avea prilejul să fie educată. Şi e chiar mult mai rapid să vezi un slogan despre Dostoievski – impresia de cultură este aceeaşi.]

Emoji înlocuieşte textele. Mormăielile înlocuiesc cuvintele.

IV. Desensibilizarea

Oamenii, în majoritatea lor, consumă cultura în mod pasiv, nu o mai produc. [Cultura propagată de media are foarte puţini emiţători. În contrapartidă, o serbare câmpenească organizată săptămânal se poate mulţumi cu o orchestră de amatori. Iar, dacă în toate satele româneşti se organizează hore duminicale, numărul producătorilor de cultură explodează. Dispariţia serbărilor locale trebuie pusă pe seama impactului uriaş avut de cultura centralizată media.]

În satul global, nu mai există sensul locului (oriunde este mai bine ca aici).

În clasă, elevii sunt singuri împreună. Vorbim despre prezenţă fizică şi absenţă psihică.

5. Dependenţa

Dependenţa constă în folosirea continuă a unei cantităţi de drog din ce în ce mai mari pentru a obţine acelaşi efect.

Drogul alterează starea de spirit, în ciuda consecinţelor adverse. Legea rezultatelor diminuate constată că trebuie să foloseşti de fiecare dată o cantitate mai mare de drog, deşi obţii un feedback proporţional mai slab.

Consumul de mass-media este o formă de drog, conform definiţiei. În acest moment, consumul de media a ajuns incorporat ritmului nostru biologic (12 ore pe zi). Singurul moment în care nu suntem conectaţi la media este acela în care dormim.

6. Narcisism

Cea mai mare problemă a narcisismului este absenţa conştiinţei de sine. A doua este faptul că nu se poate vindeca.

Internetul este un mediu în care sunt eliminate toate judecăţile morale: “Nu-i nici bun, nici rău, e doar diferit.”

7. Deztruparea

Pentru un creştin, aceasta este problema cea mai gravă, deşi subtilitatea ei scapă multora. Iisus Hristos este pentru noi Dumnezeu întrupat. Or, noile tehnologii ne învaţă că viaţa trebuie trăită în răspăr cu modelul hristic, adică într-o deztrupare, prezenţa fizică nemaifiind cerută în mediul virtual.

Când te afli pe net ori la telefon, nu eşti propriu-zis nicăieri. Eşti o minte fără corp, asemeni îngerilor, însă în registrul parodic.

Cele şapte păcate ale vieţii virtuale trebuie şi pot fi înfrânte prin conştientizarea lor. Astfel, lipsa oricărui obiectiv se vindecă alegându-ne scopuri. Ignoranţa – prin reînnoirea minţii. Nerăbdarea – cultivându-ne răbdarea. Desensibilizarea – prin sensibilitate. Dependenţa ne cere autocontrol. Narcisismul poate fi înfrânt prin altruism şi empatie. Cât priveşte deztruparea, aceasta dispare de la sine dacă pornim război împotriva celorlalte, întrucât deztruparea este mai mult efectul primelor şase.

***

La sfârşitul conferinţei, au fost mai multe întrebări. Două mi-au reţinut în mod deosebit atenţia:

a) Nu credeţi că ar fi cu putinţă să îmblânzim noile tehnologii, adică să le deturnăm în scopuri culturale?

Răspunsul a fost tranşant: Nu. Ar fi de dorit, ar fi grozav, dar este imposibil. Modul în care noile tehnologii (televizor, calculator, internet) schimbă datele antropologice ale utilizatorilor lor le face incompatibile cu tot ceea ce numim noi cultură (şi care ţine mai ales de cartea tipărită). Practic, cuvântul este asasinat de imagine, aproapele de departe, prezentul de absent, concentrarea de risipă. Lumea lor este atât de diferită de lumea în care am crescut noi, cei care avem acum 40-50 de ani, încât putem spune că una este pe dos în raport cu cealaltă.

Nu, este cu neputinţă să ne imaginăm că cei care cresc acum cu noile tehnologii vor putea merge pe drumul nostru. De fapt, singura şansă de perpetuare a acesti culturi este îngrădirea accesului la calculator, televizor, internet. Profesorul Read Schuchardt a dat un exemplu revelator: într-o zi a intrat în amfiteatru, în cursul unui coleg, prin spatele sălii, pe uşa folosită de studenţi. Cursul începuse, iar el urma să fie auditor. Cum accesul cu laptopuri nu este restricţionat, majoritatea studenţilor şi le aduseseră pentru lua notiţe. Ei bine, 70% dintre cei care le aveau deschise le foloseau pentru cu totul alte operaţiuni: reţele de socializare, e-mail-uri personale, ştiri, seriale.

b) Ce trebuie să facă în mod concret un părinte pentru a diminua impactul noilor tehnologii asupra copiilor?

Profesorul Read Schuchardt a vorbit din experienţa sa de tată a nouă copii. În casa lui nu se află şi nu s-a aflat niciun televizor. Există doar două calculatoare, care sunt folosite atunci când este inevitabil. Nimeni din casă nu posedă un smartphone. Telefoanele au minim de funcţii (practic, sunt telefoane şi nimic mai mult, care în plus produc sunetul unui telefon din anii ’80). Casa lui nu are conexiune internet.

În schimb, în casă există o bibliotecă foarte complexă. Copiii fac multe activităţi în comun, petrecând foarte puţin timp izolaţi de restul familiei în camere unde scapă de sub supravegherea părinţilor. În casă există instrumente muzicale, iar acestea sunt folosite. Mica suprafaţă de teren din jurul locuinţei nu are gazon, ci legume produse ecologic şi pomi fructiferi. În felul acesta, creând ocazii pentru folosirea mâinilor, pentru observaţia practică şi efortul constructiv, pentru muzică şi lectură, timpul alocat noilor tehnologii este redus la mai nimic.