[Am hotărât ca, în rândurile care urmează, să redau sub forma
unor note de curs ideile profesorului Read Schuchardt de la Wheaton College,
Illinois, SUA, aşa cum le-am cules la momentul conferinţei, care a avut loc în
filigoria Bisericii Memoriale Mihai Viteazul din Alba Iulia, în 9 iunie 2016.
Aşadar, cât mai abrupt, fără introducere, sucombând de această dată farmecului
autentic al fulguraţiei intelectuale. Nu voi putea transmite, şi nu veţi găsi
în cele ce urmează, nimic din eleganţa locului, momentului şi omului ce l-am
avut în faţă. Comentariile mele sunt între paranteze pătrate.]
Atunci când un mediu nou de transmitere a ideilor apare
într-o cultură, schimbarea este masivă. Chiar dacă, cel puţin o vreme, aceeaşi
cultură adăposteşte mai multe medii diferite, unul este determinant, şi le
sufocă pe celelalte.
Adaptarea fără conştientizare este sinucidere.
De fiecare dată când schimbăm tehnologiilor dominante de
comunicare din mediul fizic, se schimbă în mod simultan şi mediul simbolic.
În istoria omenirii, sunt cunoscute 5 mari tehnologii/medii
de comunicare:
a) cultura orală – mesajul oral, dialogul, formele orale ale
literaturii;
b) cultura scrisă – cartea multiplicată prin caligrafie;
c) cultura tiparului – cartea ca produs industrial;
d) cultura electronică – radioul, telefonul, televizorul;
e) cultura digitală – calculatorul, reţeaua (cu începere din
2007, cu o perioadă de adaptare de 9 ani).
Nu mai există, în condiţiile digitalizării, motive ca
tinerii să-i respecte pe bătrâni (excepţie doar dacă bătrânii au bani).
Dimpotrivă, bătrânii trebuie să-i respecte pe cei tineri, altfel ca aceştia din
urmă să le explice cum funcţionează noile tehnologii. [Acest lucru este o
noutate absolută în istoria omenirii, care a cultivat constant respectul
tinerilor pentru bătrâni. Numai că noile tehnologii au inversat raportul
tradiţional.]
“Orice tehnologie suficient de avansată este imposibil de
distins de magie.” (Arthur C. Clarke) [Doar ignoranţa noastră în privinţa
magiei ne împiedică să vedem dimensiunea ei “tehnologică”, adică
aplicabilitatea imediată în lumea fenomenelor, în absenţa semnificaţiilor
înalte.]
Cum media duce la schimbări simbolice, la rândul lor
schimbările simbolice duc la noi forme de stres emoţional pentru individ şi
cultură. [Universurile de tip static, sau cu schimbări mici, eşalonate pe
perioade de timp îndelungat, sunt surse de confort pentru individ. Lumile
dinamice, pe care le apreciem atât de mult, sunt surse de uzură avansată,
demenţă şi scleroză.]
Nevroza este o reacţie a unor indivizi normali la un mediu
anormal. Mediul este perceput ca anormal din cauza unei noi tehnologii.
În cultura noastră, am progresat pentru a regresa foarte
ciudat. În ansamblul societăţii, timpul de somn s-a redus cu 35% în 2016 faţă
de 1800. Cauzele sunt: lumina electrică, televiziunea şi internetul. O
societate care doarme mai puţin decât are nevoie este o societate puternic
stresată.
În 1990, există mai mulţi americani fără casă decât fără
televizor.
În 2000, jumătate dintre bărbaţi şi o treime dintre femei
vor dezvolta forme de cancer.
În 2012, sinuciderea este o mai mare ameninţare/risc pentru
tineretul american decât uciderea. [Altfel spus, suntem propriii noştri duşmani
într-o proporţie mai mare decât sunt alţii pentru noi.]
În 2014, există mai multe abonamente la telefonie mobilă
decât oameni pe planeta Pământ.
Subtitlul conferinţei: Consecinţe neaşteptate sau efecte
colaterale ale tehnologiei comunicaţiei digitale
Cele şapte păcate ale lumii virtuale sunt:
1. lipsa oricărui obiectiv
2. ignoranţa
3. nerăbdarea
4. desensibilizarea
5. dependenţa
6. narcisismul
7. deztruparea
I. Păcatul lipsei oricărui obiectiv
Slogan: “Păstrează-ţi toate opţiunile deschise” [E un
nonsens metafizic, pentru că a opta înseamnă a alege, deci a opta înseamnă
concomitent a renunţa, dacă ai o opţiune, trebuie să renunţi la una sau mai
multe opţiuni, nu le poţi păstra pe toate deschise decât dacă rămâi încremenit
într-o veşnică nealegere, iar atunci renunţi la toate opţiunile tale, ceea ce
este cel mai rău lucru cu putinţă, chiar mai rău decât a alege greşit.]
Oameni de 45 de ani se întreabă: “Oare ce-am să fiu când voi
fi mare?” [Într-o societate firească, 45 de ani este o vârstă la care începi să
culegi. Nu e chiar apogeul secerişului, dar deplina activitate începe undeva de
la 35 de ani. Oricât de amuzant ar părea, un om care întreabă la 45 de ani ceea
ce e legitim să întrebi la 15 este un om care, din anumite puncte de vedere,
şi-a trăit viaţa în zadar.]
Media digitală ne modifică percepţia asupra timpului. La 15
ani, tinerii acestei generaţii trăiesc într-un Acum digital fără de sfârşit, o
formă de atemporalitate. [Asistăm la inventarea unei eternităţi lipsite de
Dumnezeu.]
II. Ignoranţa
Lipsa cunoaşterii despre ceva într-o fiinţă capabilă de
cunoaştere este ignoranţă. [Nu e vorba, aşadar, de prostia proastă a
neputinciosului, a imbecilului, ci de nefructificarea celui inteligent, o
malformaţie indusă tehnologic care-l face cu nimic diferit în cele din urmă de
prostul din născare. Este bine să ne gândim la ignoranţa dobândită, la
nedibăcie, la nepricepere şi neadecvare intelectuală ca la un păcat teologic
pur şi simplu.]
Ignoranţa poate fi înfrântă dacă cedează la hărnicia morală
obişnuită. Hărnicia morală obişnuită implică efortul standard pe care o
persoană standard ar trebui să-l facă pentru a dobândi cunoaşterea. [Deci
ignoranţa este un corolar al trândăviei.]
Cunoaşterea este virtutea antică ce precedă înţelepciunea.
De la ignoranţă la înţelepciune nimeni n-a ajuns fără să treacă prin această
etapă intermediară care este cunoaşterea. Cunoaşterea devine înţelepciune
atunci când se preschimbă în “a doua noastră natură” (obiceiuri, practică,
fortificarea memoriei).
Cunoaşterea aflată pe internet este în afara capului, nu se
poate incorpora, nu devine “a doua noastră natură” şi nu se preschimbă
niciodată în înţelepciune. Practic, nimeni n-a devenit înţelept pentru că are
un hard de 500 Gb plin de “informaţie”.
Elevul civilizaţiei digitale cunoaşte doar unde să dea click
pentru a ajunge la cunoaştere. Elevii nu-şi mai ţin cunoaşterea în minte, ci în
cloud.
În ansamblu, suntem din ce în ce mai proşti, dar avem
tehnologii din ce în ce mai inteligente: smartphones, smartwatch, smart socks,
Smart car, smartwater.
Cunoaşterea digitală nu poate disipa ignoranţa.
În SUA, cei care termină liceul citesc în medie 0 (zero) cărţi pe
an.
III. Nerăbdarea
Anumite forme de artă dispar: realismul, scrierea
scrisorilor de mână, caligrafia.
Imaginea înlocuieşte cuvântul, emoţiile primează în faţa
raţiunii, sentimentele sunt puse înaintea faptelor. [Cuvântul scris este prin
natura lui o şcoală a răbdării. Trebuie să citeşti 1000 de pagini ca să poţi
înţelege romanul Fraţii Karamazov al lui Dostoievski. Desigur, este mult mai
rapid să vizualizezi o ecranizare care durează 2-3 ceasuri, numai că răbdarea
ta nu va mai avea prilejul să fie educată. Şi e chiar mult mai rapid să vezi un
slogan despre Dostoievski – impresia de cultură este aceeaşi.]
Emoji înlocuieşte textele. Mormăielile înlocuiesc cuvintele.
IV. Desensibilizarea
Oamenii, în majoritatea lor, consumă cultura în mod pasiv,
nu o mai produc. [Cultura propagată de media are foarte puţini emiţători. În
contrapartidă, o serbare câmpenească organizată săptămânal se poate mulţumi cu
o orchestră de amatori. Iar, dacă în toate satele româneşti se organizează hore
duminicale, numărul producătorilor de cultură explodează. Dispariţia serbărilor
locale trebuie pusă pe seama impactului uriaş avut de cultura centralizată
media.]
În satul global, nu mai există sensul locului (oriunde este
mai bine ca aici).
În clasă, elevii sunt singuri împreună. Vorbim despre
prezenţă fizică şi absenţă psihică.
5. Dependenţa
Dependenţa constă în folosirea continuă a unei cantităţi de
drog din ce în ce mai mari pentru a obţine acelaşi efect.
Drogul alterează starea de spirit, în ciuda consecinţelor
adverse. Legea rezultatelor diminuate constată că trebuie să foloseşti de
fiecare dată o cantitate mai mare de drog, deşi obţii un feedback proporţional
mai slab.
Consumul de mass-media este o formă de drog, conform
definiţiei. În acest moment, consumul de media a ajuns incorporat ritmului
nostru biologic (12 ore pe zi). Singurul moment în care nu suntem conectaţi la
media este acela în care dormim.
6. Narcisism
Cea mai mare problemă a narcisismului este absenţa
conştiinţei de sine. A doua este faptul că nu se poate vindeca.
Internetul este un mediu în care sunt eliminate toate
judecăţile morale: “Nu-i nici bun, nici rău, e doar diferit.”
7. Deztruparea
Pentru un creştin, aceasta este problema cea mai gravă, deşi
subtilitatea ei scapă multora. Iisus Hristos este pentru noi Dumnezeu întrupat.
Or, noile tehnologii ne învaţă că viaţa trebuie trăită în răspăr cu modelul
hristic, adică într-o deztrupare, prezenţa fizică nemaifiind cerută în mediul
virtual.
Când te afli pe net ori la telefon, nu eşti propriu-zis
nicăieri. Eşti o minte fără corp, asemeni îngerilor, însă în registrul parodic.
Cele şapte păcate ale vieţii virtuale trebuie şi pot fi
înfrânte prin conştientizarea lor. Astfel, lipsa oricărui obiectiv se vindecă
alegându-ne scopuri. Ignoranţa – prin reînnoirea minţii. Nerăbdarea –
cultivându-ne răbdarea. Desensibilizarea – prin sensibilitate. Dependenţa ne
cere autocontrol. Narcisismul poate fi înfrânt prin altruism şi empatie. Cât
priveşte deztruparea, aceasta dispare de la sine dacă pornim război împotriva
celorlalte, întrucât deztruparea este mai mult efectul primelor şase.
***
La sfârşitul conferinţei, au fost mai multe întrebări. Două
mi-au reţinut în mod deosebit atenţia:
a) Nu credeţi că ar fi cu putinţă să îmblânzim noile
tehnologii, adică să le deturnăm în scopuri culturale?
Răspunsul a fost tranşant: Nu. Ar fi de dorit, ar fi grozav,
dar este imposibil. Modul în care noile tehnologii (televizor, calculator,
internet) schimbă datele antropologice ale utilizatorilor lor le face
incompatibile cu tot ceea ce numim noi cultură (şi care ţine mai ales de cartea
tipărită). Practic, cuvântul este asasinat de imagine, aproapele de departe,
prezentul de absent, concentrarea de risipă. Lumea lor este atât de diferită de
lumea în care am crescut noi, cei care avem acum 40-50 de ani, încât putem
spune că una este pe dos în raport cu cealaltă.
Nu, este cu neputinţă să ne imaginăm că cei care cresc acum
cu noile tehnologii vor putea merge pe drumul nostru. De fapt, singura şansă de
perpetuare a acesti culturi este îngrădirea accesului la calculator, televizor,
internet. Profesorul Read Schuchardt a dat un exemplu revelator: într-o zi a
intrat în amfiteatru, în cursul unui coleg, prin spatele sălii, pe uşa folosită
de studenţi. Cursul începuse, iar el urma să fie auditor. Cum accesul cu
laptopuri nu este restricţionat, majoritatea studenţilor şi le aduseseră pentru
lua notiţe. Ei bine, 70% dintre cei care le aveau deschise le foloseau pentru
cu totul alte operaţiuni: reţele de socializare, e-mail-uri personale, ştiri,
seriale.
b) Ce trebuie să facă în mod concret un părinte pentru a
diminua impactul noilor tehnologii asupra copiilor?
Profesorul Read Schuchardt a vorbit din experienţa sa de
tată a nouă copii. În casa lui nu se află şi nu s-a aflat niciun televizor.
Există doar două calculatoare, care sunt folosite atunci când este
inevitabil. Nimeni din casă nu posedă un smartphone. Telefoanele au minim de funcţii (practic, sunt telefoane şi nimic mai mult, care
în plus produc sunetul unui telefon din anii ’80). Casa lui nu are conexiune
internet.
În schimb, în casă există o bibliotecă foarte complexă.
Copiii fac multe activităţi în comun, petrecând foarte puţin timp izolaţi de
restul familiei în camere unde scapă de sub supravegherea părinţilor. În casă
există instrumente muzicale, iar acestea sunt folosite. Mica suprafaţă de teren
din jurul locuinţei nu are gazon, ci legume produse ecologic şi pomi
fructiferi. În felul acesta, creând ocazii pentru folosirea mâinilor, pentru
observaţia practică şi efortul constructiv, pentru muzică şi lectură, timpul
alocat noilor tehnologii este redus la mai nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu