marți, 6 septembrie 2016

Lucian Boia, De ce este România altfel? (recenzie)


Mărturisesc că găsesc demn de atenţie spectacolul urii pe care o polarizează Lucian Boia în mediile virtuale. Spun Lucian Boia şi nu scrierile lui Lucian Boia pentru că, aproape fără excepţie, dacă vrei să pui capăt unei discuţii pe acest subiect este suficient să arunci întrebarea magică : « Spune-mi, te rog, câte volume semnate de el ai citit ? » Şi vei afla că, deşi toţi cunosc prea bine, nimeni nu se oboseşte să citească ceva. La ce-ar citi, când ideile oricum plutesc pe feisbuc? La fel cum poţi intui ceva despre meşter din lucrul mâinilor sale, ura faţă de istoricul bucureştean spune ceva despre cei care o generează. Despre nivelul lor de cultură, despre gradul lor de seriozitate, despre visurile care-i mână la tastatură. Nu cred că mă hazardez dacă afirm că, dintre toate lucrările sale, De ce este România altfel? e, de departe, cea mai hulită.

Este drept să începem prin a ne întreba : dar este oare România altfel ? Şi dacă, da, faţă de cine ? Nu cred că e o taină pentru nimeni faptul că România este diferită de Australia, bunăoară. Ori faţă de Marea Britanie. Sau China. Sau India. Întrebarea e doar dacă România are mai multe în comun cu celelalte ţări din Europa de Est, pentru că e clar dintru început că aceasta este singura ligă în care mai jucăm cât de cât. Aşadar, la scară mai mică (vai, cât de mică !), putem să ne întrebăm doar dacă România este mai mult diferită sau mai mult asemănătoare în raport cu : Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, ţările baltice şi ce-a mai rămas din Iugoslavia.

Mulţi, citind lucrarea lui Boia, au ajuns la concluzia că « altfel » este un eufemism, o chintesenţă a răului pe care balaurul semnatar a împroşcat-o sub formă de venin coroziv, împuţit şi fumegând pe chipul angelic al României. Cam aşa gândesc toţi cei care nu ratează ocazia de a-l înjura pe forumuri şi pe feisbuc. Reflexul lor este de înţeles, şi este unul strict defensiv. Avem de-a face cu două viziuni antinomice asupra istoriei. Pe de o parte, istoriografia comunistă ne-a inoculat ideea că voievodatele române nu s-au putut dezvolta economic prea mult din cauza războaielor nesfârşite cu turcii, tătarii, polonezii, ungurii, în vreme ce Apusul, în spatele pavezei româneşti, s-a putut ocupa nestingherit de artă, ştiinţă şi tehnică, inventând, cântând, pictând şi ridicând catedrale. De după colţ, hop !, apare Boia care ne spune că războaie au fost în toată Europa, nici mai multe, nici mai puţine ca la noi, ba chiar Renaşterea italiană a apărut din nişte stătuleţe ridicole, Reforma cu mentalitatea ei progresistă tot prin stătuleţe minuscule germane a prins rădăcini, deci nu-i nevoie nici de pace, nici de confort pentru a face cultură şi civilizaţie, le faci sau nu le faci, depinde de fibra pe care o ai.

Noi ştim că turcii au fost în istorie un blestem al poporului român, căruia i-am rezistat însă eroic, hop !, după colţ apare Boia care ne spune că n-a fost cu desăvârşire rău, turcii au o imagine pozitivă în mentalul românesc, la fel ca nemţii şi de departe mai bună ca ungurii sau ruşii, ba chiar avem sute de cuvinte din turcă în limba română (care rămâne în continuare latină, în ciuda împrumuturilor pe linia turcă şi a sonorităţilor slave!), semn că au avut loc schimburi, şi nu puţine. Mai mult decât atât, turcii au respectat statutul de vasalitate al ţărilor române, care n-au devenit paşalâc mai mult pentru că eram la marginea imperiului otoman, şi nu mai exista energia necesară pentru a fi înglobaţi de-a binelea în conglomeratul de popoare stăpânite de Înalta Poartă.

Cel mai mare oponent al lui Lucian Boia nu este profesorul Ioan Aurel Pop de la UBB. Criticile istoricului clujean sunt adesea subtile, nuanţate, elegante şi nu depăşesc nivelul unor polemici între confraţi. Nu de acolo bate crivăţul. Marele rival este profesorul Feisbuc, furnizor de istorie în doze mici şi dulci. Hai să luăm o astfel de picătură : « Să ştiţi voi, europenii / Domn, de nu era munteanul, / Acum voi şi încă alţii / În genunchi, citeaţi CORANUL ». Probabil că încă nu aţi apucat să vă concentraţi, să vă faceţi comozi, să scoateţi un creion şi o foaie de hârtie, însă lecţia de istorie a profesorului Feisbuc tocmai s-a terminat. Aşa e prin reţelele de socializare, te laşi în voia lor şi devii savant instant cu pipeta. Lăsăm deoparte faptul că abuzul de virgule provoacă acelaşi efect deconcertant ca şi penuria, însă nici la capitolul achiziţii culturale nu avansăm prea mult : Coranul NU se citeşte în genunchi. Ei, şi vine Lucian Boia de după colţ şi, hop !, afirmă că nici pomeneală. Şi dă cazul Dobrogei, unde creştinii bulgari şi români au rămas creştini, deşi au fost conduşi de paşale turceşti într-un regim care a aplicat, negreşit, shari’ah islamică. Şi nu e acesta singurul punct în care afirmaţiile profesorului Feisbuc şi cele ale lui Lucian Boia se bat cap în cap. Ajunşi în punctul acesta, e foarte greu să nu te laşi cuprins de ideea că Lucian Boia urăşte România, românii, dacii şi sentimentul românesc al omului de bine.

Altă idee a profesorului Feisbuc : noi, românii, am dat genii peste genii, inventatori peste inventatori, într-atât încât istoria lumii ar fi fost foarte debilă fără aportul nostru preţios. Nu vă spun de unde apare Lucian Boia şi hop ! (mă rog, în caz c-aţi uitat : de după colţ), spune că intrarea României în modernitate s-a făcut târziu şi în mare grabă, deci pe alocuri foarte prost, şi că datorăm modernizarea ţării noastre celor din alte popoare. Eu vin şi adaug : România a conservat, prin tardivitatea noastră, un inestimabil tezaur folcloric. Franţa, de exemplu, din tot ce avea înainte de literatura cultă, a rămas doar cu Frère Jacques, frère Jacques, dormez-vous, dormez-vous ? Sonnent les matines, ding-dang-dong, ding-dang-dong (nu glumesc, tocmai aţi parcurs mai mult de jumătate din folclorul francez). Lucrurile sunt ceea ce sunt, o cultură modernă precoce distruge complet moştenirea tradiţională, o intrare târzie în corul modernităţii a fost şansa moştenirii noastre.

Şi da, este adevărat, în vremea când alţii aveau deja biblioteci în limbile vernaculare, ţările române nu produceau niciun document. E adevărat că am fost sub vremi, ne-am bulgarizat, ne-am grecizat, apoi ne-am occidentalizat, ne-am franţuzit şi mai nou ne americanizăm, doar că nu suntem singurii, la curtea regilor Angliei s-a vorbit sute de ani doar în limba franceză, şi acesta este un adevăr istoric pentru care nu caută nimeni istoricul ispăşitor. Mai grav a fost faptul că nu există pagină de cronică românească fără trădări, iar pe astea nu le-a scris Lucian Boia, ci Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce şi alţii. Formula « Le roi est mort, vive le roi ! », rostită atunci când murea regele Franţei, stabilea instantaneu succesiunea la tron. La noi, când vodă murea, începeau nişte... discuţii. Se negocia intens cu sabia, pistolul şi calomnia la Înalta Poartă, fiecare avea o propunere pe care trebuie s-o aducă în faţa altuia. Este imposibil să citeşti istorie românească şi să nu constaţi ponderea enormă pe care au jucat-o în fasonarea sufletului acestui neam trădările şi corupţia endemică.

În secolul XIX, civilizaţia românească ştia mai multe despre transhumanţă, fierul plugului, miere de albine şi grâne decât despre tehnologie, raţionalism, democraţie, colonialism şi comunism. Eram departe de Occident, atât de lucrurile bune cât şi de cele rele de acolo. Fără proiecte de anvergură, cu instituţii instabile, care ignoră largi pături sociale (cazul ţărănimii), România intră în istoria modernă datorită străinilor. Tot ce se cheamă artă românească (Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ion Andreescu, Ştefan Luchian) foloseşte tehnică artistică occidentală. Medicii autohtoni îi poţi număra pe degete (Carol Davila, organizatorul şcolii medicale româneşti, este francez). Negustorimea e în special formată din greci şi evrei. Meseriaşii sunt şi ei în majoritate evrei. Arhitecţii sunt străini şi ei. Sculpturile din banii publici se atribuie artiştilor francezi. Paradoxal, pe noi ne-au scos bine la export, aruncându-ne frumos in universalitate, doar două nume: Tristan Tzara (care era evreu) şi Constantin Brâncuşi, căruia ne câcâim jalnic să-i cumpărăm o operă prea scumpă pentru calicia noastră.

Prima modernizare a ţării este opera generalului rus Pavel Kiseleff, el însuși foarte occidentalizat, guvernator al principatelor în perioada 1829-1934. Lui i se datorează Regulamentele Organice, prima constituţie românească. Mai târziu, dinastia regală românească începe cu un german, Carol I. Toate revoluţiile româneşti sunt ecouri ale revoluţiilor europene. La noi, încep doar răscoalele unei ţărănimi famelice, supraexploatate, care nu există decât în statistici şi de care proaspătului stat românesc îi este profundă ruşine. Exemplul răscoalei de la 1907, în care ţăranii care-şi cer demnitatea sunt exterminaţi ca indienii din rezervaţiile americane, cu mitraliera şi tunul, în plină democraţie românească (!) ar trebui să ne pună pe gânduri. Da, România modernă ne-au făcut-o alţii, mai ales ideile altora. Noi am prins treaba din zbor, am mers şi-am făcut studii la ei, în Franţa, în Italia şi-n Anglia. La fel au făcut şi ruşii, şi sârbii, şi polonezii. N-a fost chip să inventăm modernitatea, ne-am dus la cei care o inventaseră şi am adus-o înapoi în valiză aici. N-a durat mult şi am început să-i imităm pe aici, dar n-a fost ca la ei, ci altfel, ca la noi. De meteahna asta, a maimuţărelii, n-am scăpat nici în 2016, altfel n-am avea plagiatori dovediţi la conducere, slugărnicie necondiţionată şi sinucigaşă faţă de UE şi SUA, un nivel sufocant al corupţiei, toate coroborate cu absenţa desăvârşită a unui proiect de ţară care să coaguleze resursele umane ale acestui neam. Între timp, industria s-a dus, băncile sunt ale altora, pământul arabil se vinde iar românii fug să ia cetăţeniile celorlalte state din UE. Dacă asta nu e România altfel, spuneţi-mi voi ce este !

La ce suntem neîntrecuţi, noi, românii ? La mimat. Acuzaţia pe care o aduce Mihai Eminescu împotriva importului de instituţii moderne fără suport, cea a « formelor fără fond », este în continuare de actualitate. Noi am mimat modernitatea, am mimat comunismul, acum mimăm democraţia. La noi, respectul pentru reguli, fundamental pentru bunul mers al unei lumi, oricum ar fi ea tocmită (şi dictatura, şi democraţia au nevoie de respectarea regulilor !), ţine de excepţie : de exemplu, regele Carol I, unul din puţinele repere de normalitate în istoria noastră recentă. Ne supărăm când cineva ne spune că deplin român - miştocar, indolent şi egolatru - este Carol al II-lea (nu căutaţi la Boia afirmaţia asta, e a mea şi mi-o asum). Poate că cel care ne-a intuit cel mai bine starea, balansul neîncetat între supunere faţa de cel mai puternic şi trasul pe sfoară a celui faţă de care suntem supuşi, este Ion Luca Caragiale. Citiţi-l, înjuraţi-l, dar apoi luaţi o pauză şi reflectaţi la faptul că ultimii ani ai vieţii şi i-a petrecut la Berlin, unde a fost şi înmormântat. Românul acesta din neam de greci, în ziua în care s-a plictisit de impredictibilitatea jucăuşă a românilor, s-a mutat cu căţel şi purcel într-o ţară plată.

Ce se observă în istoria poporului român, dacă nu vrei să te îmbeţi cu mitologia eroizantă (faptele măreţe ale străbunilor) şi dacopatie (romanii erau un fel de daci mai mici, iar latina o formă vulgară a limbii dacilor), este absenţa onoarei. Fie că-i spunem inconsecvenţă, fie că vorbim doct despre cultura compromisului, realitatea este că ne-am trădat ori de câte ori am putut alianţii şi, cu rare şi notabile excepţii, între rezistenţă şi oportunism am ales a doua variantă. Dacă astăzi credibilitatea României a ajuns la un punct foarte scăzut, este din cauza succesivelor trădări ale aliaţilor externi. Din păcate, n-am fost fideli nici măcar românilor : în vara lui 1940, am abandonat rușilor Basarabia și nordul Bucovinei, am renunţat în favoarea Ungariei la jumătate din Transilvania, am retrocedat Cadrilaterul. Fără nici cea mai mică rezistenţă armată, România a pierdut o treime din teritoriu. În situaţii similare, Finlanda și Polonia au ales rezistenţa armată. Noi ne-am dezonorat.

Ne place să ne amintim de rezistenţa anticomunistă din munţi, de sfinţii închisorilor şi de floarea intelectualităţii româneşti trimisă la Canal. Acestea au existat, la fel cum există şi o altă realitate, pe care nu ne place s-o ştim : de la 1000 de membri în 1944, PCR sare la 700.000 de membri în 1947. Există o Românie eroică şi mucenică, dar există şi o Românie lipsită complet de principii, o magmă larvară care migrează de la un pom pe un cadavru, indiferent, numai să fie ceva de dus la gură şi ronţăit. Comunismul n-a făcut decât să continue tradiţia jocului incorect a poporului nostru. Minciuna, furtul şi corupţia s-au perfecţionat enorm în anii comunismului, dar n-au început atunci.

Nu încheiem acest text prin a ne întreba : de ce nu ne place Lucian Boia ? Este evident. Nu ne place Lucian Boia pentru că suntem urâţi. Nu, nu suntem urâţi de restul universului, invidios pe acest popor mic dar mare. Suntem urâţi de cel mai respingător obiect neînsufleţit inventat vreodată : oglinda. În visurile noastre, suntem regina supersexy care se duce şi întreabă : « Istorie, istorioară, cine-i cea mai frumoasă din ţară ? » Şi primim, invariabil, răspunsul : Germania. Boia este conştiinţa noastră nemiloasă care ne spune sec : ajunge cu buriceala ! El vede românism acolo unde noi închidem ochii sau o scăldăm. În societatea noastră, selecţia valorilor nu funcţionează, iar vina pentru acest lucru nu o poartă nici ruşii, nici americanii. Dacă astăzi avem o « elită » precară, acest lucru se datorează universităţilor noastre furnizoare de diplome fără acoperire, industriei doctoratelor şi masteratelor, proastei calităţi umane promovate de comunismul autohton. Nici măcar nu are rost să vorbim de corupţie, adesea e doar o lipsă generalizată de exigenţă şi responsabilitate.

Astăzi suntem suspendaţi între societatea tradiţională, pe care am părăsit-o, şi o modernitate din care am ales ce-a fost mai prost, adică ce ne-a convenit, ce ne-a aranjat pe moment. O stare intermediară în care se strigă « Jos comunismul ! » dar nu cunoaştem nici capitalismul. Sate destructurate, repede vopsite în culori de mahala, incultură şi prost gust, şmecherie şi agresivitate. Un popor needucat, adică un neam care nu a asimilat regulile. Absenţa comportamentului civic este uluitoare la români, şi dai de ea la tot pasul. O ţară de « frunză verde », adică de nimic. Nici măcar pe Dracula n-ar trebui să-l revendicăm voios, este creaţia unui irlandez. Polonezii și-au negociat cu cerbicie intrarea în U.E. Aflaţi într-un proces similar de aderare, românii nici n-au crâcnit, au acceptat tot ce li s-a cerut. După care au făcut lucrurile tot după capul lor. În U.E. România este un membru șters, fără personalitate și iniţiative. Din fondurile U.E. alocate a folosit doar 10%. Polonia a folosit 100%. Să nu-mi spuneţi că România nu este altfel. Iar cel mai îngrijorător lucru acuma este că tot mai mulţi dintre tinerii români îşi văd viitorul altundeva. Precum Ion Luca Caragiale un secol în urmă.

6 comentarii:

  1. Renasterea a aparut in niste 'statulete ridicole'? Cred ca glumiti ! Republica Venetiana si Toscana numai ridicole nu erau. Unul,ditamai centru comercial maritim, iar in Florenta mari familii de bancheri. Toate bune si frumoase cu turcii, numa' ca ne cam sugrumau finaciar, asta (pe langa haraciuri si alte veselii de gen, au controlot, din ce in ce mai apasat, comertul si cu timpul au impus p'acilea functionarime greaca). Asta apropos de ce ziceati in legatura cu istoria antedecembrista. Asta ca sa nu mai spunem ca prin secolul XVIII, cand ne era lumea mai draga, ne trezeam cand cu armate ruse, cand cu austriecii, cand cu turcii pe cap. Istoria facuta din varful pixului e foarte frumoasa la o cafea turceasca.

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Radu, confundati poporul cu conducerea lui (care numai romaneasca nu e - nu mai este de la fanarioti incoace). Si nu, nu suntem urati, asa vad cei care au sufletul urat si suntem "asistati" si invatati de cei ca Boia sa ne uram.
    Si nu mai luati apararea d-lui Boia, ca nu ne puteti aburi....Fiecare (multi) si-au dat seama cam ce ideologie urmeaza dansul.
    Va urmaream articolele dar se pare ca si dvs sunteti in structuri.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveti dreptate.
      Ideologia lui L. Boia este asemenanatoare, chiar identica!, cu cea a lui Sabin Gherman, cel cu: "M-am saturat de Romania" si cel care la canalele TV ardelene (da, ardelene, NU transilvane) arunca cu noroi in tot ce se afla dincolo de Carpati.

      Ștergere
  3. A.S. Am citit cele scrise de L.B.

    Spuneti:
    "...credibilitatea României a ajuns la un punct foarte scăzut, este din cauza succesivelor trădări ale aliaţilor externi.".
    Care sa fi fost acele tradari succesive? In primul razboi mondial nu stiu sa se fi facut asta. Ba dimpotriva, noi am fost cei tradati (de rusi). In al doilea am tradat?! Pai nu toata intelighentia romaneasca sustine ca a fost, sub conducerea lui Mihai I, un act necesar?!?!?!

    "Din păcate, n-am fost fideli nici măcar românilor : în vara lui 1940, am abandonat rușilor Basarabia și nordul Bucovinei, am renunţat în favoarea Ungariei la jumătate din Transilvania, am retrocedat Cadrilaterul..."

    Mai exact: cine a tradat in acest caz? De ce nu-i spuneti numele?

    "Fără nici cea mai mică rezistenţă armată, România a pierdut o treime din teritoriu. În situaţii similare, Finlanda și Polonia au ales rezistenţa armată. Noi ne-am dezonorat.". Exact!!! A cui a fost vina? A poporului?

    In concluzie: suntem un popor de nimic. Cred ca NIcolae Iorga si ceilalti mari istorici antebelici (NECOMUNISTI) se rasucesc in mormintele lor.
    Daca autorul ar fi fost un muntean, moldovean sau dobrogean l-as fi crezut mai mult decat sa cred un transilvan (sau ardelean?!).

    RăspundețiȘtergere
  4. articolul m-a lasat paf si m-a facut sa ma rotesc cateva zeci bune de grade. recunosc nu sunt fan boia si nici paler. dar cifra 1000/44 versus 700k/47 m-a facut sa-mi reconsider punctele de vedere. initial n-as fi avut ceva de comentat dar reactiile comentatorilor profund lipsite de mea culpa ma fac sa subliniez 2 lucruri: in 2016 nu suntem in stare sa respectam culoarea semaforului, fiecare traversare este un fel de negociere. si cea de-a 2 cum zicea un mare Roman (pt mine)Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”
    dar exista speranta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Decând Boia a devenit cel mai prolific scriitor foarte mulţi au început să-l hulească pentru că, NU se regăseau mental în scrierile lui . Cam aşa se întâmplă după 50 de ani de îndoctrinare naţional-socialistă a iubitorilor de Cântarea României !Normal ca aceşti hulitori să-l facă trădător de neam, slujitor al unor interese oculte,etc. Este primul care a schimbat paradigma începând să lumineze minţile celor care se lasă manipulaţi ! NU este cel mai bun istoric dar pentru români este cel care a spart canoanele naţionalismului istoric doctrinar !

    RăspundețiȘtergere