Frânturile zilei (CL)

O religie este ca un foc: flacăra face lumină, jarul face căldură. La fel, o religie tânără are o paradigmă intelectuală pornind de la care operează discernământul, iar în relaţiile dintre oameni face să domine căldura binefăcătoare a iubirii. Atunci când, ineluctabil, începe procesul de uzură, flacăra se diminuează prima, oamenii înţeleg puţin şi prost, însă căldura persistă spre bucuria tuturor. Când începe agonia finală, flacăra se stinge, oamenii sunt lipsiţi de discernământ, dar căldura încă îi mai coagulează, deşi iubirea poate avea obiecte dintre cele mai nefireşti. În timpul agoniei, singura lumină care mai pâlpâie este cea a jarului, luptându-se anemic cu întunericul. Iubirea preia misiunea intelectului şi dă greş. Se spune că în iad focul este lipsit de lumină, în vreme ce căldura este insuportabilă. Fără intelect, nu există demarcaţie între iubire şi ură, fiecare transformându-se haotic în contrariul ei.