Frânturile zilei (CXXXIX)

Se spune adesea, pe nedrept, că femeile sunt imposibil de înţeles pentru noi, bărbaţii. Istoria înregistrează cel puţin un caz care contrazice masiv această eroare larg răspândită. Cel pe care îl voi evoca în aceste rânduri a cunoscut îndeaproape, din momentul în care şi-a dedicat viaţa femeilor, 283 de doamne cărora le-a scris, pe care le-a întâlnit, cu care a petrecut câteva ceasuri sau câteva zile, fermecându-le şi subjugându-le cu darurile sa. Atunci când, în cele din urmă, a intrat în atenţia publicului, s-a dovedit că fizicul său era “între mizerabil şi ridicol”. Dacă toţi cuceritorii frustraţi ar avea măcar atâta prezenţă de spirit încât să realizeze acest aspect simplu, eşecurile lor ar deveni în sfârşit explicabile: realitatea e că femeile nu sunt câtuşi de puţin impresionate de aparenţele fizice.

Iar omul nostru putea şi ştia mult mai multe decât arăta. Întâi de toate era foarte stăpân pe tot ceea ce spunea, cântărind cu o minuţie infailibilă fiecare cuvânt. Atât în timpul anchetei cât şi la proces, s-a dovedit că poate rezista oricăror presiuni fără să dea cel mai mic semn de plictiseală, agasare ori oboseală. Femeile au apreciat această conduită ireproşabilă, după cum au apreciat şi faptul că le copleşea cu cadouri, le ducea la restaurant şi la hotel, le cânta cu frumoasa lui voce baritonală. Cea din urmă dintre ele, martoră în proces, s-a declarat pe deplin fericită de toată atenţia şi dedicarea cu care a fost onorată, subliniind că, în plus, iubitul ei sacrifia pe altarul lui Venus în fiecare seară, în fiecare miez de noapte şi în fiecare dimineaţă. În urma studierii carneţelului de întâlniri, anchetatorii au stabilit că în perioadele dintre relaţiile mai lungi se întâlnea cu 4-5 femei pe zi, cu fiecare dintre ele ajungând negreşit la hotel.

Una dintre cuceririle căreia i-a dedicat o atenţie specială a scris mătuşii ei că din Henri Désiré emana o forţă diabolică, înspăimântătoare. Ochii magnetici au avertizat-o în privinţa personajului. Din păcate, seducţia s-a dovedit mai puternică decât intuiţia, femeia devenind a opta dintre cele unsprezece victime de care a fost acuzat Landru, ucigaş în serie a cărui activitate se suprapune cu primul război mondial. Elocvent, afabil, dedicat, clişeizat – din acest amestec unic ţâşneşte seducţia personajului. Vorbeşte mult şi posedă un vocabular neobişnuit de vas, se dedică trup şi suflet, transformă orice femeie într-o păpuşă pe care o manevrează cum vrea el. Are o siguranţă pe care niciun bărbat nu o posedă în preajma femeilor, iar siguranţa copleşeşte orice fiică a Evei. Acolo unde întâmpină rezistenţă, persistă până-şi atinge scopul. Se adaptează oricărei cerinţe: atunci când are de-a face cu singura catolică practicantă din activitatea lui, nu ezită să se logodească la biserică înainte de a-i cumpăra un singur bilet dus (pentru el cumpăra întotdeauna dus-întors) la casa lui de la ţară.

Dacă ar fi fost judecat în Statele Unite, Landru ar fi trebuit automat eliberat, pentru că în sistemul judiciar american crima există doar din momentul găsirii cadavrului. Până atunci se vorbeşte doar de dispariţie. Deşi s-au găsit obiectele personale (acte şi lenjerie intimă) ale celor zece femei pentru moartea cărora a fost acuzat (al unsprezecelea este fiul uneia dintre ele), nu s-a găsit nimic care să facă legătura concretă cu o victimă. Nicio picătură de sânge. Modul în care a procedat rămâne până astăzi o enigmă în istoria criminalisticii. Există îndoieli şi în legătură cu numărul exact al victimelor, putând fi mult mai multe. Ştim mai multe despre ce avea de oferit femeilor decât despre felul în care le suprima şi ce se petrecea cu cadavrele nefericitelor victime. Landru a negat totul până la ghilotină şi a murit fără să-şi piardă vreodată cumpătul. În urma lui au rămas cohorte de bărbaţi care nu înţeleg nimic despre femei. Cât despre acestea din urmă, sunt cum trebuie să fie, enigmatice. Şi în viaţă.