Frânturile zilei (CXI)

Tehnic vorbind şi fără teamă să apăsăm pe cuvinte, creştinismul este ultimul canibalism al acestui ciclu cosmic, şi singurul despre care avem o idee aproximativă. Despre celălalt, documentat de antropologi la unele popoare din Africa şi insulele Oceaniei, nu putem avea decât presupuneri. Ştim sigur doar că antropofagia nu este motivată de foame, dar resorturile intime ale războinicului care scoate inima din pieptul inamicului şi-o mănâncă în timp ce aceasta încă palpită scapă empatiei noastre. Putem crede că e gestul prin care supravieţuitorul îşi cere iertare de la cel răpus, oferindu-i posibilitatea de a supravieţui printr-o contopire suprafirească. Putem vedea gestul intelectual al celui care absoarbe prin sângele celuilalt esenţa vieţii, răpunând a doua oară pe cel răpus. Dar nu putem avea nicio certitudine, niciun act ritualic nu poate fi evaluat după rămăşiţele lui.

Canibalismul creştin nu e doar o antropofagie, este cazul unic al unei teofagii. Atât cât pot şti în acest moment, în doctrina avatarurilor divine din hinduism niciuna dintre descinderile Logosului nu sfârşeşte prin a se contopi gastronomic cu adoratorii săi. “Luaţi, mâncaţi... Beţi dintru acesta toţi...” Domnul Iisus nu ne-a lăsat o Lege, n-a scris niciun text sacru despre lucrurile fundamentale. Domnul Iisus ne-a lăsat un trup şi nişte sânge, şi ne-a poftit să mâncăm şi să bem din ele. Totul este secundar în creştinism în raport cu Euharisti - şi limba liturgică, şi textul evanghelic, şi asceza, şi virtuţile. Iar totul devine cu putinţă în creştinism pornind de la Euharistie: şi înţelepciunea, şi sfinţenia, şi slujirea, şi stăpânirea.

Încerc să reflectez cum a fost cu putinţă ca un tâmplar din Nazareth, trăitor într-o tradiţie în care jertfa umană nu mai era pomenită de la Abraham şi fiul său Isaac (episod echivalent cu o interdicţie), să spună cuvinte ca acestea: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, Care Se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.” Nu, nu din ale tâmplarului, ci Logosul din ale Sale ne-a vorbit, dincolo de condiţionări şi limitări omeneşti: “Eu sunt aici cu voi şi voi fi în veacul veacului, iar dacă vreţi să mă înţelegeţi lăsaţi mintea voastră proastă, mai bine potoliţi-vă foamea cu Mine şi adăpaţi-vă cu Mine, hăpăiţi-Mă cu maţele goale şi lingeţi-Mă cu limba arsă de sete, şi atunci cunoscătorul şi Cunoscutul vor fi una.” Numai Logosul putea să ne vorbească aşa, scandalul acesta este marca inconfundabilă a sacrului care, o clipă, ne permite să întrezărim magnificenţa Lui inumană.

În fiecare duminică, până la sfârşitul creştinismului, sângele şi pâinea se vor transformă în El, apoi hămesiţii se vor sătura întru Hristos, cunoscându-L cu măruntaiele lor. Sărut mâna pentru masă, Doamne!