Dintre toate simţurile, pipăitul este primul cu care ne începem copilăria, simţul contopirii prin excelenţă, al distanţei zero între cunoscător şi cunoscut, al concreteţei celei mai înalte, al formalizării minime, al indistincţiei. Apostolul Toma Tactilul spune: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu...”. Văzul este simţul cel mai abstract, Merleau-Ponty spune frumos că este simţul care fragmentează lucrurile între ele, decupează realitatea, o dizolvă. Văzul nostru ucide.
Văzul este facultatea cunoaşterii care pune maxima distanţă între cunoscător şi cunoscut, de aceea Toma Tactilul spune: Vreau să parcurg drumul de la distanţare (văz) la contopire (atingere) cu El, ca să pot crede. Nu, nu este adevărat că Toma s-ar fi simţit fără certitudini, relatările celorlalţi ucenici sunt dovezi şi nicăieri nu este formulată acuzaţia de minciună. Apostolul vrea bucuria certitudinii pe care copilul o are atunci când îşi atinge mama, prelungind starea aceea de Fiinţă Unică, cu mult înainte de a învăţa s-o vadă şi de-a pricepe că el e altcineva decât ea. Iar Domnul Iisus înţelege: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu