O chestie care nu-mi dă pace, o poveste semnificativă pe care o ştiu de la economistul E.F. Schumacher. Aflat în Ucraina, omul vrea să vadă nişte biserici ortodoxe. Se uită pe hartă dar, ce să vezi, hărţile din Ucraina sunt în ucraineană, limbă pe care o ignora cu desăvârşire. Întreabă un trecător care îi spune clar: nu există biserici pe hartă. Păi cum aşa, încearcă să se lămurească englezul, văd totuşi nişte cruci. “Acelea sunt muzee. Noi nu punem pe hartă bisericile vii.”
Orice parcurs educaţional este dezlegarea semnificaţiilor unei hărţi spirituale. Una făcută în funcţie de ce a considerat cineva că este important să se afle pe harta respectivă. Cineva care n-a fost nici fără idei preconcepute, nu neapărat cele bune, nici scutit de maladii ale spiritului din care cu multă generozitate epoca ne gratulează pe toţi. Ne place sau nu, harta nu este reproducerea imperiului la scara 1:1 (despre imposibilitatea unei astfel de hărţi a scris Umberto Eco pagini savuroase, iar celor care cred că demersul a fost gratuit le spun că există un efort constant de producere a unui univers paralel, exact la scara anticipata de semiotician, iar acesta se numeşte informatizare).
De sub vraja hărţii te smulgi atunci când înţelegi că nu conţine “bisericile vii”, exact lucrul de care ai tu nevoie. De fapt, nu înţelegi de unul singur decât dacă eşti hoinar, dacă pleci fără ţintă şi te trezeşti ca dintr-un vis în faţa unei dovezi clare cât roata carului că harta este o minciună. Sau pur şi simplu vine cineva şi-ţi dă un ghiont, cel mai probabil. Dacă ţi se întâmplă asta, restul vieţii ţi-l petreci făcând însemnări, corectând, mâzgălind harta. Până când devine a ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu