Frânturile zilei (LXXXII)

Înainte să înceapă apocalipsa, Iisus Hristos credea că cel mai greu va fi să-i convingă pe oameni că e un eveniment pe bune şi nu un megaspectacol în aer liber cu efecte speciale oferit de guvernul global. E drept că în noianul de preocupări de regie care au precedat a doua venire îi scăpase din vedere pe români. Nu că ar fi fost cu desăvârşire uitaţi, în noianul de neamuri, nici gând. Dumnezeu nu uită pe nimeni. Doar că anumite mofturi, fiţe şi apucături care fac diferenţa dintre români şi vizigoţi, ca să dăm doar un exemplu, fuseseră tratate drept ceea ce sunt, şi nu drept chestiuni capitale, definitorii şi ţinând de sentimentul românesc al aflării în lume. Aşa că Iisus a fost uimit, atunci când le-a zis tuturor să se aşeze după religie, să audă dinspre grupul românilor prima obiecţie la adresa apocalipsei: “Cum aşa, simplu, creştinii şi gata? Adică amestecaţi, catolicii cu ortodocşii, luteranii cu martorii lui Iehova?”

 Da, sosi neîntârziat răspunsul celui care nu ştia să mintă. Nu trecură câteva cuvinte şi primi pe aceeaşi cale o sugestie: “N-ar fi mai bine să stăm noi, românii, departe de ruşi, care ne-au făcut atâta rău în istorie?” Iisus le atrase atenţia că problemele istoriei trebuie lăsate istoriei, care acum s-a terminat. Adică e istorie. “Dar n-ar fi mai bine să se decaleze apocalipsa creştinilor de apocalipsa musulmanilor? Nu de alta, dar e nedrept să fim judecaţi toţi otova, în condiţiile în care românii au stat de strajă Europei sute şi sute de ani. În plus, nici nu ne rugăm la acelaşi Dumnezeu.” Încercă să le explice că, deşi nu face parte din globalizarea oamenilor, apocalipsa este un eveniment global, care-i vizează pe toţi, fără excepţie, şi că măcar acuma, în ceasul al doisprezecelea şi un sfert, ar trebui să-l lase pe El să judece viii şi morţii înviaţi. Văzând că n-o scoate la capăt cu ei, Iisus îi pasă pe români unui înger cu faţă blândă şi răbdătoare, dispus să le asculte plângerile nesfârşite, ofurile şi aleanul, cum doar un înger surd o poate face. Şi uite aşa apocalipsa debută pentru unii dintre noi ca o continuare firească a unor frustrări mici, dar foarte iubite.