Frânturile zilei (XCIX)

Să ştiţi că şi societatea de consum vine cu emoţiile ei nemaîntâlnite. De exemplu, eu m-am topit în timpul unui festival urban în faţa unei mese pliante pe care se afla o movilă de sticluţe cu ojă de unghii. Movila era formată prin trântiri repetate suprapuse, într-o inspirată dezordine, şi atingea respectabila altitudine de jumătate de metru. Ca s-o escaladezi, trebuia să iei la deget zeci şi sute de sticluţe de culori diferite, şi era cu neputinţă să nu realizezi că nu vei putea să te dai cu atâtea culori în tot restul zilelor vieţii tale, oricât de multe ţi-ar fi rămas.

Eu de exemplu am o problemă legată de cărţi. Ca tot postmodernul în acord cu timpurile în care trăim, din 2005 nu m-am mai dus niciodată la o bibliotecă. Şi asta pentru că prin 2001-2002 descoperisem primele biblioteci on-line şi începusem să citesc cărţi direct de pe display. Cred că anul trecut m-am dus pentru o carte de istoria mentalităţilor la Biblioteca din Turda şi a trebuit să mă resemnez, nu mă pot încadra într-un termen de lectură, oricât de generos ar fi el. Citesc lent, nespus de lent, fişez cât de mult pot, mă las întrerupt pradă inspiraţiei şi scriu texte ca cel de acum.

 Am enorm de multe cărţi, mi-e foarte clar că voi muri fără să le pot citi pe toate, sau măcar pe jumătate, de aceea îmi trăiesc bulimia livrescă fără panică şi fără frenezie. Copiez pasajele care mă interesează, mă opresc cu ochii pe pereţi, pun cap la cap lucruri adesea fără coadă şi traduc ceea ce ar fi păcat să nu fie tradus. Citesc ca un medieval, pătruns de sensuri, mă străduiesc să-mi cultiv memoria şi, dacă circumstanţele o cer, recitesc aceeaşi carte a oricâta oară. Sunt în faţa noianului cărţilor de pe internet ca acolo, în festivalul urban, în faţa măsuţei plină de ojă de unghii. Bine, eu nu folosesc aşa ceva. Dar, orişicât.