Suntem constant educaţi să punem greşit problema. Ne revoltă multinaţionalele şi, în loc să pricepem că de vină este capitalul, ni se umflă glanda românismului. De parcă, atunci când e românesc, capitalul ar produce altceva decât exploatare şi mizerie. În faţa capitalului nu există nici român, nici vietnamez, nici patagonian, există doar oameni care trebuie cumpăraţi ieftin, storşi ca lămâia şi aruncaţi în stradă, pentru că “mai sunt douăzeci la uşă care asteaptă”. Aşteaptă ce? Să-i îmbrăţişeze capitalul.
Acuma ne ofticăm că am cumpărat la preţuri pipărate nişte rachete de unică folosinţă. Ba că americani-s de vină, ba că ne-au vândut ai noştri. Iarăşi umblăm aiurea în loc să privim realitatea în faţă: tehnologia e scumpă, mai ales tehnologia folosită ca să ucizi eficient oameni. Nu pe ruşi, ci oameni ca tine şi ca mine. O versiune ieftina a războiului a fost cea cu săbii, scuturi şi cămăşi de zale. Dar cine are chef de cămaşa de zale pe căldurile astea? Iar la iarnă, nici atât. Pentru sabie şi scut trebuie braţe bune şi chiar prin vizieră tot trebuie să te uiţi la inamic înainte de a-i băga sabia în maţe. Dacă eşti o natură reflexivă, s-ar putea să te întrebi îndelung ce treabă ai tu cu omul acesta care nu ţi-a făcut nimic concret. Deci se poate să vă împăcaţi. Dacă mai aveţi şi o ploscă de vodkă la voi, sau una cu pălinkă, războiul se termină prematur şi cu cântece.
Înţelegeţi că nimeni nu-şi poate asuma asemenea riscuri, da?
Hai, cumpăraţi rachetele alea. O să vă lase cu curul gol, dar omoară ca televizorul: de foarte departe. Orice rachetă îţi aduce în faţă o simplă statistică cu 100.000 de igori pe care o puteţi asimila mult mai uşor decât un singur Igor concret, în faţa voastră. Tehnologia este cea mai bună metodă să rezişti într-un război făcut să nu se mai termine niciodată. Asta e, ce să vă fac, dacă nu v-a plăcut cu furci şi topoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu