Îmi plac obiectele cu parfum. Maşinile anilor 60-70, genţile din piele făcute să reziste până la pensie, oricând va veni ea, stilourile din lemn de esenţă rară, ceasurile mecanice de la jumătatea secolului trecut. În ultimii vreo trei ani m-am înverşunat să găsesc un ceas, unul anume din marea de ceasuri care se vinde pe internet. Îl văzusem în copilărie pe mâna tatei, singurul ceas de care ştiu eu, dar nu mai ştiam marca, îl ţineam minte doar cum arată, şi dintre toate formele de memorie la mine cea vizuală este cea mai proastă.
L-am căutat deci vizual, ştiam sigur că are doar cifrele arabe 3, 6, 9 şi 12, în rest doar linii pe care merge leneş orarul, se mişcă minutarul şi aleargă secundarul. Am găsit în urmă cu ceva luni un Slava la un anticar, superbă piesă cu funcţionare impecabilă, dar am ezitat, nu era chiar ăla, şi până la urmă s-a vândut. Săptămânile trecute dau de piesa căutată la alt anticar, e un Wostok sovietic cu 18 rubine, o minunăţie, despre care primesc asigurarea că “am observat că funcţionează”. Şi, într-adevăr, funcţiona cam douăzeci de minute apoi, inexplicabil, se oprea.
Ceasornicarul a fost extaziat când l-a desfăcut. Ceas bun, care nu se întâlnise cu meşteri proşti, mă asigură. De mers o va lua mai greu, a stat în ultimii ani, poate în ultimiii vreo zece, şi s-a dezobişnuit să funcţioneze. Trebuie folosit şi atât, repornit cât se opreşte, fără nervi şi fără crize. Îşi va face treaba suficient de bine, poate luând-o înainte vreun minut la douăzeci şi patru de ore, poate rămânând în urmă. Îl întorc cu regularitate de atunci şi, da, merge. Mai mult pe birou decât la mână, unde se opreşte după vreo două ceasuri. Are rău de mişcare.
Însă senzaţia de a revedea mâna tatei cu acelaşi ceas, mâna lui din copilăria mea, este indescriptibilă. I-am schimbat cureaua cu una metalică, aşa cum a fost cândva. Privesc ora pe care o arată ca pe o fericită coincidenţă cu ora exactă, atunci când se nimereşte să se suprapună. Prea puţin îmi pasă dacă e precis sau nu: ceasurile mecanice nu sunt o categorie a mecanicii, ele sunt o categorie a poeziei. Cum spuneam, îmi plac obiectele cu parfum, acele obiecte care reuşesc să înmagazineze singurul parfum imposibil de sintetizat, parfumul timpului care-a trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu