Capitalismul nu înseamnă nici relaţii de schimb bazate pe bani, nici capital. Capitalismul este atunci când justificarea profitului le întrece pe toate celelalte, eventual lichidându-le. Negustorii arabi care mergeau pe drumul mătăsii în primele secole ale mileniului I făceau profit, dar regulile comerţului lor erau deasupra banilor. Ghildele medievale care reuneau meşterii unei cetăţi nu-i condamnau pe aceştia la sărăcie, ba dimpotrivă, dar erau preocupate de câştigul just şi de soarta fiecărei calfe şi a oricărui client. Atunci când Profetul Muhammad spune: “Nu vă mâncaţi averile unii altora”, el stabileşte de fapt o regulă anti-capitalistă: Nu faceţi afaceri în care câştigul vostru să fie implicit şi obligatoriu pierderea partenerului, nu vă trageţi pe sfoară părând că faceţi afaceri. Civilizaţia care se revendică de la regulile acestea nu este capitalistă.
De fapt, printre actele de naştere ale capitalismului cred că ar trebui să ne gândim la Compania Indiilor de Vest, o vastă societate pe acţiuni constituită prin subscripţie publică şi care-şi propune în mod explicit profitul. Temeinic vorbind, India a fost cucerită nu de Anglia ci de un S.A. care nu s-a dat înlături de la nicio crimă pentru a-şi îndeplini cuvântul dat faţă de acţionari. Acesta este capitalismul, voinţa de a face încă un ban pentru un ban investit, dar dacă se poate zece pentru unu este şi mai bine. A ieşi din capitalism nu înseamnă să mergem să locuim în codru şi să ne spălăm hainele la râu, ci a face o cooperativă ca Mondragón din Spania, în care salariaţii sunt concomitent şi proprietari, de exemplu. Ieşirea din capitalism începe atunci când deasupra banului punem vechile reguli sacre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu