Într-o zi, eram în mijlocul armatei române. În sensul că mai mulţi ofiţeri se pregăteau de-o cumetrie, ştiţi voi, petrecerea aceea asociată creştinării unui prunc. Lumea din casă grăbită să se facă frumoasă, se calcă fuste cloş, se machiază ochi, se bat copii năzdrăvani. Neavând nicio înclinaţie particulară pentru vreuna dintre aceste acţiuni, zăresc un calculator şi, aproape fără să-mi pot controla mâna, îl pornesc. Ce se poate face în scurtul răgaz în care nişte femei frumoase se străduiesc să se facă frumoase? Păi, să mă uit la un film, îmi zic.
Îmi recomandase pe atunci un prieten filmul realizatorului pakistanez Asif Kapadia, The Warrior. Poezie şi filosofie cu armele cinematografiei, e fantastic, fireşte. Mă uit şi plâng, plâng şi mă uit, vorba poetului. Deodată (de regulă mă străduiesc să evit acest adverb prea cliché, dar acum n-am ce face, ambianţa e militară), armata română a prins de veste că fac altceva decât restul universului. Sunt încercuit pe flancuri şi-mi este blocată ariergarda. Practic, orice posibilitate de retragere mi-a fost anihilată, calculatorul fiind exact în faţa mea.
Armata se uită, fascinată ca şi mine. Fără să fie un film de acţiune după reţete demult uzate, personajele vorbesc puţin. Inevitabilul se produce, câteva fraze în paşto vin să tulbure echilibrul pe care vizualul pur îl revendică (şi aici nu mai ştiu ce-aş mai putea adăuga ca să fie o propoziţie aşa, mai rotundă). Stai aşa, păi, ce zic ăştia? Eh, vorbesc şi ei pe limba lor. Şi cum faci să înţelegi? Nu vezi, bre, că-i subtitrat în engleză? Aşa, şi dacă nu înţelegi engleza?
Femeile se fac frumoase. Eu mă uit la film înconjurat de nişte ofiţeri cărora statul le plăteşte periodic cursuri de engleză şi care au mers în NATO mai des decât m-am dus eu la Muntele Băişorii. Peste câteva ceasuri vom asculta manele, vom bea bine, vom dansa îmbrăţişaţi, ne vom pupa şi mai spre ziuă ne vom înjura ca fraţii. Dar nimeni din universul acesta vizibil, nicio forţă, nicio formă de antimaterie, nicio gaură neagră nu vor putea şterge impresia (şi aici întrerupem textul pentru că sună cineva la interfon şi trebuie să răspund). Despre ce vorbeam? Ah, da, bătălia cu limba engleză: to be or to maybe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu