Dom’le, ca să ai pretenţia să tunzi un bărbat în cap, de la grădiniţă şi până hăt, după pensie, înseamna că vrei să-l iei în stăpânire. Oamenii liberi au părul lung, indiferent de sex, deci şi bărbaţii. Pe femei le tunzi ca pedeapsă pentru păcate imposibil de exprimat, iar pe bărbaţi dacă vrei să-i văduveşti de intuiţie, adică să faci din ei nişte roboţi raţionali. Simbolurile din vechime acţionează, în ciuda sau indiferent de prostia noastră. De asta tunzi un soldat, un puşcăriaş. Sau un elev. Şi de asta nu tunzi sub nicio formă un poet, un călugăr. Sau un elev.
Fără excepţie, în civilizaţiile decăzute spiritual bărbaţii se tund. Dacă-şi dau şi barba jos (de regulă merg mână în mână), e semn de josnicie şi neruşinare. Când Creangă sfidează vulgul răzându-şi barba (mare măscărici, mare pişicher, dar la el era altă poveste, îl atinsese aripa harului şi se prostea ca să fie acceptabil pentru nebunia contingentă), babele înţelepte duc mâna la gură şi exclamă: Cum, un preot să-şi arate gura ca orice bărbat? Ştiau ele ce ştiau, barba e semnul pudorii masculine, trebuie să meargă mână-n mână cu ochii care nu se ridică asupra femeilor.
În vremurile de renaştere spirituală, adică de sfinţenie pornind de la o revărsare a Duhului, bărbaţii “se sălbăticesc”, adică îşi recapătă frumuseţea de fiare îngereşti, le cresc bărbi şi plete, dar concomitent îşi disciplinează gândurile, manierele şi dorinţele, ilustrând matricea omului primordial, la care nimic nu lipseşte, nimic nu prisoseşte.
sotul e pe jumatate plesuv. Ii zicem vulturul. Daca nu s-ar radea, i-ar creste parul ca lui Einstein: pe la urechi si ceafa din belsug si in toate directiile :D
RăspundețiȘtergere