Fericirea: Michel, la 38 de ani, renunţă la funcţiile sale parlamentare şi judiciare. Inutilitatea lor i-a devenit insuportabilă, o sclavie de care se leapădă cu un sentiment de uşurare. Prietenul lui, La Boétie, căruia îi datorează atât de mult, nu mai trăieşte ca să-l poată îndemna la răbdare. Tatăl lui a murit de doi ani, lăsându-i domeniul şi titlul de Montaigne. Căsătoria i-a rotunjit averea. Michel se dedă “libertăţii, liniştii şi distracţiei”: a izbutit să acumuleze o bibliotecă de 1000 de volume, o adevărată performanţă pentru sfârşitul secolului XVI. Tatăl lui neştiutor de carte a avut grijă să înveţe latină înainte de franceză şi perigurdină, este neîntrecut în greacă şi ebraică.
Viaţa i-a insuflat gustul independenţei: “Trebuie să avem o cămăruţă numai pentru noi, un spaţiu al independenţei, în care să ne cultivăm adevărata libertate şi principala retragere şi singurătate.” (volumul I, capitolul XXXIX). Pentru el, “cămăruţa” este un turn în care se află capela, biblioteca şi dormitorul personal, departe de familie şi lume. Pe pereţi sunt pictate citate din Evanghelie şi filosofii antici: Epictet, Seneca şi Marc-Aureliu. Senior care se sustrage oricărei obligaţii, citeşte, meditează mergând şi mângâie pisica în timp ce contemplă din turn peisajul rural perigurdin. În această atmosferă de fericire, cărturărie şi rugăciune se naşte colecţia Eseurilor, cântecul de lebădă al Evului Mediu târziu.
Religia și literatura sunt pentru oameni bogați.
RăspundețiȘtergere