Frânturile zilei (CXXXVIII)

În cursul unor exerciţii de empatie la care m-am dedat astăzi, am înţeles că, dacă aş fi medic, aş fi automat un pro-vaccinist de mare forţă şi tupeu. E atât de simplu de înţeles încât mă mir că nu mi-a trecut prin cap până acuma. Să vă explic: în orice meserie există nişte trucuri simple care aduc bani aproape fără efort. Mai ales fără solicitare intelectuală. De exemplu, în meseria de traducător de înscrisuri juridice am constant de-a face cu certificate de naştere. Totul e şablonat, nu-i nimic de gândit sau de căutat în dicţionar, trebuie doar să fii atent să nu-ţi alunece aiurea degetele peste tastatură şi să greşeşti vreo literă. În 10 minute (cu tot cu verificat, printat, ştampilat şi semnat) faci 25-30 de lei. Dacă-ţi vin la pleaşcă 3 certificate într-o zi, faci 90 de lei, deci te-ai scos din foame pe moment.

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu este deloc simplu să devii traducător. Durează peste 15 ani formarea pentru primele 2 limbi, răstimp în care trebuie să trudeşti 4-8 ceasuri zilnic. Zeci de manuale, culegeri de exerciţii şi dicţionare pisate mărunt-mărunt. Citit literatură, presă, ascultat muzică şi vizionat filme în neştire. Burse şi călătorii lingvistice. Penibile şi năucitoare antrenamente de interpretariat, printre care simultanul te face praf în 30 de minute, e pur şi simplu anti-anatomic. Dar tot acest efort titanic nu împiedică existenţa unui lucru evident: în jumătate de oră, fără efort, orice traducător poate obţine 20 de euro cu care să supravieţuiească el şi familia lui timp de o zi. La rigoare, dacă-ţi vin constant 3 certificate pe zi, timp de o lună, poţi traversa luna “muncind” 30 de minute zilnic. Adam avea un program mai solicitant in Paradis. În contrapartidă, şi strict de dragul comparaţiei, ca să traduci o sentinţă juridica de 10 pagini ai nevoie cam de 10 ore şi fără studii serioase de drept îţi prinzi urechile cu certitudine. Ori, ca să traduci un text pe teme de agricultură (sau sport, ori artă culinară) trebuie să ştii bine agricultură (ori sport, sau artă culinară).

Despre asta sunt şi vaccinurile: lucru manual care aduce bani mărunţi, dar când începi să aduni nu-i deloc de neglijat. Nu trebuie să pui diagnostice, să formulezi tratamente şi să aştepţi rezultate. Chiar n-are importanţă ce se întâmplă după ce scoţi acul. Nu trebuie reflecţie, pasiune sau conştiinţă. Nici măcar nu trebuie să fii doctor (cum nu trebuie cu adevărat să fii traducător ca să traduci un certificat de naştere), în câteva zile am putea dresa pe oricine de pe stradă ca să administreze vaccinuri. Nu e nimica medical în această tehnică, e ca şi cum ai da de mâncare la peştii de acvariu. Bani puţini, dar care se adună, câştigaţi foarte uşor. Bani faini.

În orice meserie pentru care te-ai pregătit ani de zile, cu sacrificii şi pasiune, există ceva degradant de simplu dar care te poate ţine în viaţă când n-ai altceva mai bun de făcut. Nu faci facultatea de arhitectură ca să întocmeşti dosare pentru autorizarea unui garaj proiectat de neica nimeni, dar înţelegi repede că până la proiectarea unui cazinou mizilicurile astea iti platesc facturile de la o lună la alta. Acesta este rolul vaccinurilor, o fornăitoare aflare în treabă. Activitatea, oricat de debilă intelectual, îţi dă automat senzaţia că eşti folositor, că n-ai muncit degeaba atâta. Plus că mai şi socializezi cu lumea, vin să te vadă, halatul alb îţi dă un aer sacerdotal, aşa, tu ştii cum devine treaba, ei fac ce zici tu, vaccinarea e şi un exerciţiu de autoritate, un ritual care te consacră printre novici şi-ţi dă o aură la care nu vrei să renunţi.

De aceea, medicii care se pronunţă pentru prudenţă în legătură cu vaccinurile sau deschis împotriva lor sunt, pentru mine, negreşit, nişte eroi.