Frânturile zilei, (LXVII)

Tot stau şi mă învârt în jurul vorbei unui evreu: “Dacă o problemă se rezolvă prin cheltuială de bani, atunci nu este o problemă ci o cheltuială de bani.” Nu mai ştiu care evreu a spus-o, şi nici nu cred că are vreo importanţă. Tot ceea ce contează este că era evreu, adică din neamul celor care, atunci când sunt deştepţi, sunt îngrozitor de deştepţi, iar atunci când sunt idioţi, sunt nepermis de idioţi. Sunt îndrăgostit de evreii din prima categorie. Nu-i vorbă, sunt îndrăgostit şi de arabi, şi de chinezi. La arabi mă topesc după nepăsarea onorabilă de care pot da dovadă. Femeia din deşert care-şi taie ultima cămilă pentru a face o masă călătorului care poposeşte la ea este, pentru mine, epitomul arabului care se pierde pe sine în mână lui Allah. Adică Dumnezeu, ca să nu avem discuţii. Iar dintre chinezi, mă omor după chinezul bătrân, special conceput pentru treaba de chinez bătrân, adică acea treabă imposibil de făcut pentru o fiinţă umană dar căreia îi poate da de capăt chinezul bătrân. Evreul îngrozitor de deştept este acela care constată tragedia lumii dar aceasta nu-l împiedică pe el să facă lucrul la care se pricepe cel mai bine, şi anume să trăiască cu ea.

Noi trăim pe două etaje: cel ficţional (bani) şi cel non-ficţional (non-bani). La primul am înghesuit toate nevoile pe care nu ni le mai putem satisface decât prin intermediul ficţiunii-bani: adăpost, hrană, pilozitate temporară în timpul iernii şi frunze de smochin în timpul verii. Mă rog, unii mai fentează cu câte o grădină de zarzavat sau o casă făcută din lut, dar în linii mari nevoile primordiale ale omului trec printr-un cod social modelator numit bani. La nivelul real se află viaţa propriu-zisă: dragostea, un copil născut fără malformaţii, studiul ideilor, înţelegerea lumii. Cât costă să înveţi matematică, de exemplu? Efort, timp, inteligenţă, dar nimic din toate acestea nu înseamnă bani. Nu poţi da nimănui o şpagă ca să ştii bine latineşte. O femeie grozavă, care să-ţi dea voie să spui că-i a ta, nu-i pe bani. Un copil deştept care se face om nu costă nimic. Să ne înţelegem, cărţile costă, dar cartea nu. Un cuplu consumă şi înainte şi după divorţ, dar un cuplu solid nu-i o problemă financiară. Oricât de invaziv ar fi nivelul ficţional, pentru un observator atent viaţa se prezintă aşa cum este ea, intangibilă în faţa banului.

Evreul ăsta îngrozitor de isteţ ne învaţă câteva chestii. Prima ar fi că, exceptând situaţia în care chiar avem probleme, noi de fapt nu avem probleme. Şi e simplu să înţelegem: problema este atunci când banii sunt neputincioşi. Am un prieten care a trecut printr-un accident auto dramatic, în urma căruia soţia lui s-a aflat în comă, la un pas de moarte. Avea şi bani, şi relaţii cât cuprinde. Putea da oricât, de ordinul miliardelor în banii vechi. Toţi voiau să-i întindă o mână de ajutor, omul de mare caracter, neprefăcut, iubit de toată lumea. A înţeles că nimic din ceea ce poate el în lume nu-i de folos în moment acela, şi şi-a adus aminte că are “preot de familie”, adică un părinte la care se duce mama lui. Şi atunci s-a dus la părinte să-l înveţe să se roate. Să nu-i moară frumoasa. Aceasta este ipostaza clasică a problemei. S-a rezolvat fără cheltuială de bani. După ştirea mea, prietenul meu nu a mai avut de atunci nicio problemă. Cheltuielile de bani n-au încetat însă niciodată.

Iar a doua chestie pe care ne învaţă evreul este că suntem nepermis de confuzi. Că nu despărţim cum se cuvine apele. Că banii nu suplinesc inteligenţa. Shalom, bre.