Frânturile zilei (LXVIII)

Văd că a devenit aproape un automatism să se asocieze islamul cu actele teroriste comise în Europa. Eu aş face însă efortul de a mă substitui unui marocan, sau unui nigerian, sau unui chinez care au cunoscut Europa prin intermediul colonialismului şi al neocolonialismului. Unul dintre motivele pentru care religia noastră admirabilă nu s-a extins este că, atunci când am pornit-o la drum, am luat pe lângă Biblie şi puşca, şi o traistă mare pe care am vrut-o s-o burduşim cu bani.

Eu chiar aş face efortul să predau unor copii istoria Europei văzută prin ochii africanilor. Să le explic că pentru ei, noi suntem cei care le-am distrus civilizaţia tradiţională şi am înlocuit-o cu nebunia noastră. Că din cauza noastră există foametea în Africa, că ei n-au ce mânca pentru că noi vrem cacao şi-i forţăm să cultive 90% din terenurile fertile doar cu cacao pentru a-şi plăti o datorie externă pe care tot noi am inventat-o şi pe care de fapt n-o vor lichida niciodată pentru că sistemul nostru bancar nu are interes în aşa ceva. Că elita lor de vânduţi este crescută la şcolile noastre şi educată să fie “albi negri”, cum îi numesc ei. Adică oameni albi cu piele neagră, deloc africani. Aş face efortul să le predau copiilor europeni istoria Europei văzută prin ochii celor care au căzut victimele genocidurilor din Asia şi America. Crima industrializată, crima care vizează naţiuni întregi este invenţia creştinilor.

Aş vrea foarte mult să-i fac pe copiii albi să-şi vadă civilizaţia europeană prin prisma celor 2 milioane de congolezi condamnati la moarte de regele Leopold I al Belgiei, pentru a li se putea fura resursele naturale. Prin prisma amerindienilor închişi în lagăre numite pompos “rezervaţii”. Prin prisma indienilor puşi să se lupte între ei de britanici. Aş vrea să le explic că frontierele acelea perfect drepte trasate în Africa nu au nicio legătură cu neamurile de acolo, ci cu absenţa de imaginaţie a coloniştilor francezi şi englezi. Aş vrea să le explic de ce algerienii nici acum nu s-au reconciliat cu francezii după războiul de independenţă, şi au trecut peste 50 de ani de atunci. Aş vrea să le explic că drama palestiniană începe cu cuvintele: “Nişte europeni au decis să fure o ţară şi au alungat un popor din locurile unde trăia de mii de ani. De atunci şi până azi, restul europenilor sunt de acord că asta e drept şi bine.”

Aş vrea să le explic că marile crime ecologice (imensa poluare făcută în primul rând de agricultură, organismele modificate genetic, exploatarea sălbatică a resurselor neregenerabile) sunt opera civilizaţiei noastre, rezultatul cercetării şi al activităţii noastre. Că toţi cei care au vrut să nu cadă pradă armelor au trebuit să ne imite sau să devină, popoare întregi, coloniile noastre. Iar imitatorii n-au fost scutiţi să ne ofere neosclavi pentru industria noastră delocalizată peste tot în lume.

Apoi aş face în toate ţările Orientului, la toate universităţile, catedre de occidentalism, adică de studii ale omului occidental, pentru că acesta nu este conştient de el, nu se poate prezenta şi oricum nu contează ce poate spune despre sine o asemenea făptură. Studiile occidentaliste ar privi omul occidental ca pe o maimuţă tristă şi inconştientă, periculoasă şi tragică. Or ca pe o formă de cancer planetar, ca pe o tumoră benignă care trebuie izolată cu grijă, fără să se intervină cu violenţă asupra ei, pentru că oricum e togo, moare singură. O civilizaţie ai cărei oameni sunt preocupaţi, după cum spunea un brahman, de chestiuni care ar putea captiva cel mult inteligenţa unui copil de opt ani. A unui copil brahman, adică un tip uman care nu prea se mai naşte în Europa, nu mă refer la copiii care se tâmpesc cu ochii în tabletă.

Sper că în felul ăsta ar deveni clar că cei care s-au opus răspândirii creştinismului suntem noi şi nimeni altcineva. Pentru toţi cei cu care ne-am întâlnit, cartea de vizită a creştinismului este exploatarea celor care nu au fost în stare să ne reziste. Ne-a scăpat din vedere ceva esenţial, şi anume că o religie nu se propagă datorită textelor sacre, ci datorită oamenilor ei. Atunci când un musulman intră în contact cu un creştin, Evanghelia este secundară, ceea ce se vede este rezultatul Evangheliei: omul creştin. Brahmanul care s-a întors acasă după o călătorie în Europa şi a spart o piatră de râu pentru a ilustra vorba: “Creştinii sunt ca piatra asta, uzi pe dinafară, uscaţi pe dinăuntru” a închis orice perspectivă de creştinare a ţării celei mai spiritualizate dintre câte există. Nu Predica de pe Munte, nici teologia noastră n-au contat, ci oamenii, proba practică a oricărei religii. Pentru toţi cei dinafara creştinismului, noi suntem ca o balenă eşuată care se sufocă sub povara trufiei şi a prostiei. Tari în clanţă, mici în virtute, oferim de câteva secole imaginea unei bande de criminali lacomi care nu se teme de ceasul judecăţii, nişte idioţi patentaţi care vor şi cu Dumnezeu, şi cu Mamona. Am uitat să adaug că noi avem singura religie adevărată, cu care am colonizat şi Raiul şi tot.