Pe ultimul calculator pe care l-am avut l-am înmormântat ca pe un câine (de pluş), la ghena de la talpa blocului, fără nicio judecată şi fără să spun câteva vorbe consolatoare despre el. Era încet ca o râşniţă manuală defectă, pana boot-a puteai face lejer un duş, nici nu vă spun configuraţia ca să nu râdeţi intens de mine. Ideea e că pe vremea aceea asamblam, vindeam şi servisam calculatoare, deci era obligatoriu să am o sculă jalnică, precum pantofii rupţi ai cizmarului. Dar nu asta mă deranja, mie îmi place timpul îndelungat dintre comandă şi răspuns pentru că aşa am vreme să mă gândesc.
Răposatului i se rupsese o urechiuşă de la socketul procesorului, o chestie mică de plastic imposibil de reparat, necruţător diagnostic, ar fi trebuit eventual schimbat motherboard-ul cu totul şi devenise atât de istoric încât nu se mai găseau decât la muzeu unul care să se potrivească cu memoriile. Culmea e că restul era bun în el, i-am şi scos organele şi le-am vândut la amatorii de suveniruri, doar procesorul l-am găurit şi l-am folosit drept pandativ, ca pe un trofeu. Va daţi seama că oamenii preistorici foloseau gheare de urs, iar eu am agăţat de gât un procesor IBM? Au trecut anii de atunci, şi o întrebare nu-mi dă pace: oare am încălcat cu ceva drepturile calculatoarelor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu