În seara asta sunt generos, am să vă dezvălui soluţia mea miracol de rezolvare a problemelor. Nu a tuturor, de exemplu nu speraţi să vă învăţ cum să vă plătiţi facturile, pentru că soluţia mea în curs de brevetare nu e pentru bagatele. Este ceva special conceput pentru marile probleme. De-a lungul timpului am aplicat-o de multe ori, şi de fiecare dată cu acelaşi succes. Totuşi, pentru a nu vă încărca cu aplicaţii câtă vreme nici n-aţi asimilat cum se cuvine principiul, am să vă povestesc doar una dintre împrejurările care au consacrat soluţia.
Într-o dimineaţă, uitându-mă în oglindă, am remarcat că am un fir alb în barbă. Încărunţesc dintotdeauna, mai lent decât tata, care la douăzeci şi ceva de ani avea mai mult păr alb decât negru, dar în ansamblu nu era primul. Era totuşi primul într-o barbă cu desăvârşire neagră. Mă rog, mustaţa are şi fire roşii, semn neîndoielnic al celor spurcaţi la vorbă, după cum mi-a zis un călugăr prin adolescenţă. Dar barba era, până în acel moment, departe de asemenea derapaje.
Nu c-aş avea cine ştie ce barbă, s-a încăpăţânat să fie una dintre cele mai şui podoabe faciale din câte am văzut. Tata, dacă ar fi îndrăgit aşa ceva, ar fi putut avea o barbă de patriarh, avea o pilozitate facială excepţional de deasă. Dar, ca în multe alte privinţe, nu i-am călcat pe urme. Bine că nu-s ca unchiul Ghiţă, fratele mamei cel spân. Imaginaţi-vă o uşă care se deplasează pe pantofi mărimea 52, cu o faţă tot atât de păroasă ca un cur de copilaş, din care vă priveşte perechea cea mai albastră de ochi albaştri care a existat pe lume. Ăsta a fost moşu’ Ghici, cum îi spuneam când eram mic, om de poveste.
Mă uit la firul alb din barbă şi mă trezesc pradă unei crunte dileme: să-l tai frumuşel, apoi să-i neg existenţa ca şi cum n-ar fi fost, sau să-l vopsesc în nuanţa celor din jur. Nu m-am gândit niciodată să mă vopsesc, după cum nici planul de a mă botoxa nu l-am luat în serios. Ideea că, dacă m-aş bărbieri aş arăta mai tânăr nu mă impresionează din cale afară. În general, nu văd de ce un bărbat ar vrea să arate mai tânăr. Despre femei nu zic nimic pentru că n-am fost nici măcar o zi femeie. Aşa că mai bine îl tai. Cu un foarfec mic-mic şi neapărat foarte ascuţit, ca să nu las o gaură în jur, rezolv imediat.
Dar de unde scot eu un foarfece mic-mic? Dintr-o trusă de machiaj, evident. Doar că eu n-am avut şi nici nu cred că voi avea vreodată o trusă de machiaj. Iar la nefastă în lucruri nu mă bag. Ar trebui s-o caut mai întâi, apoi s-o găsesc, să aflu dacă are foarfecul mic-mic, să fac câteva exerciţii pe braţ eventual, apoi să operez firul invalid. Doar că eu gândesc greu, ajung şi mai greu la concluzii, mă hotărăsc enorm de greu şi trec la acţiune fulger, ca melcul. Până la urmă am pus mâna pe un foarfece obişnuit, foarte mare, şi l-am apropiat de barbă după vreo două săptămâni de cumpănit bine, ardeleneşte. Iar atunci am constatat că se rezolvase de la sine: pe lângă firul alb mai erau încă două, tot albe. Existenţa celor trei fire albe în barbă era chiar soluţia. Şi venise fără să fac nimic, sau pot spune că tot ce făcusem eu, adică nimic după nişte criterii după care nu mă omor, se dovedise inutil şi ar fi putut fi la rigoare periculos.
Azi am constatat că am un fir de păr alb în mustaţă. Peste vreo câteva zile am să încep să mă agit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu