Era în anul acela în care mă făcusem, răstimpul unei veri, vânzător într-o alimentară din Cluuuj. Aşteptam să încep doctoratul în filosofie, şi nu l-am început nici până azi. În timpul verii aceleia am înţeles bine ce înseamnă o alimentară, ba chiar am fost pe punctul să-mi fac alimentara mea. N-am făcut-o niciodată. Aşadar, ca să localizăm în timp anecdota, eram în vara aceea în care am fost pe punctul să încep un doctorat şi să-mi fac o alimentară de cartier.
Aveam un coleg ungur. Băiat tânăr, doar vreo 19 ani, cu probleme materiale enorme, ai lui vânduseră apartamentul ca să pună banii la Caritas, şi la început le-a mers bine, în sensul că banii i-au pus, doar că n-au scos nimic mai apoi, de-au rămas pe drumuri. Nici cu capul nu stătea prea bine, se încurca la rest, patronul îl ţinea că făcea treabă bună, era cuminte şi silitor, e multă treabă într-o alimentară, dar avea interdicţie la casă, ca nu cumva să destabilizeze soldul. O alimentară este esenţial o găinărie, e o afacere din lucruri mărunte, dacă nu eşti atent la gume şi bomboane, una-două dai faliment. Dacă ai de unde să-l dai şi pe ăla.
Ca toţi oamenii pe lângă care am petrecut ceva vreme, Arpad m-a învăţat şi el ceva. Era bilingv, ca toţi ungurii din Cluuuj, şi m-a învăţat să recunosc un ungur după vocalele pe care le pronunţă în limba română. Avea ureche fină, experienţa ambelor sisteme fonetice, şi imediat recunoştea un conaţional, căruia i se adresa apoi doar în ungureşte. Atunci am învăţat eu una-alta, mai mult cât să pricep, din limba lor. Mare lucru n-am realizat, că vara a fost scurtă şi maghiara multă.
De vorbit, am vorbit o grămadă, după vreo două zile de expectativă l-am învăţat bancuri cu unguri, el mi-a zis bancuri cu români, iar în rest clasicele flori, fete sau băieţi, melodii sau cântăreţi. Pe el l-a bucurat absenţa aerelor la mine, eu am absorbit tot ce-mi putea oferi, şi avea multe de zis. La o vreme, municipalitatea a făcut nişte lucrări prin faţa alimentarei, au venit băieţii cu picamerul să spargă asfaltul, apoi cu târnăcoapele şi cu lopeţile, au săpat şanţuri chirurgicale şi au schimbat canalizarea, sau cam aşa ceva.
Atunci am discutat şi cu un tip de la săpat şanţuri, băiat deştept, cu şcoală multă, cu maniere elegante şi muşchi de oţel. Vara la târnăcop, iarna pe platformele maritime, bani grozavi scotea omul ăla cu mintea culcată pe-o parte. Un excentric, vă spun eu, spunea că mintea e doar a lui, n-o dă niciunei corporaţii, la muncă vine ca la sală, iar seara e boem. Ştia cam tot ce se poate şti în materie de dozare a efortului, spunea că târnăcopul te năuceşte şi te sleieşte de puteri, dacă intri la şanţuri în prima lună nu câştigi cât mănânci, dar dacă persişti te faci om, pentru că ţi se plăteşte la metru, cât munceşti atâta încasezi, iar atleţii au viaţă bună, plus că e aer liber, mai fluieri o gagică, viaţă frumoasă.
La amiază se culca la umbra unui zid sau a unui utilaj, dormea pe jos ca un câine, cu haina sub cap. Avea voie, pentru că era pauza regulamentară, dar avea şi nevoie. Dacă eşti ziarist, atunci e momentul să te duci să realizezi o poză grandioasă cu Dorel cel leneş, căruia nu-i pasă de muncă pentru că, uite, dom’le, e caniculă, se vede bine unde înfingi hârleţul, doar nu-i noaptea, iar putoarea asta doarme, iar noi plătim pentru somnul lui, de asta nu merg bine lucrurile în ţara asta, pentru că unii cotizează iar alţii huzuresc.
În vara aceea fabuloasă, în care nu m-am procopsit nici cu doctorat, nici cu alimentară, l-am întrebat pe Arpad: Auzi, ştiai că Matei Corvin a fost român? Nu, nu ştia. De fapt, nu ştia nici cine-a fost Matei Corvin. Băi, nu te mai prosti cu mine, tipul ăla călare din Piaţă, ăla din faţa catedralei catolice. Aaa, Mátias spui? A fost ungur. Corvin, îi zic, corvin. E nume unguresc, zice. Şi-i spun legenda, cu corbul care a furat inelul, de unde numele latinesc. Aaa, e ungur, zice. Nu e supărat, doar că nu poate concepe ca un român să se fi aflat pe tronul Ungariei. Dacă a fost regele Ungariei, atunci a fost ungur, logic, nu? Aşa suntem şi noi cu Tihomir Thocomerius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu