Frânturile zilei (LVIII)

O poveste care mie mi-e foarte dragă, şi pe care o spun ori de câte ori am ocazia, adică foarte rar, pentru că împrejurările nu se pretează, spune că un evreu s-ar fi dus la rabbi şi i-ar fi cerut să-l înveţe Gemara. Adică hermeneutica textului sacru, pe scurt.

Primul răspuns a fost negativ, rabbinul considerând că aspirantul nu este potrivit şi nefăcând niciun efort să-şi ascundă opinia. Nu se poate, rabbi, pune-mă la încercare. Bine, i-a răspuns bătrânul, într-un camion se află doi oameni, unul murdar şi unul curat, care dintre ei se spală? Păi, cel murdar. Ei, nu-i aşa. Cel curat se uită la cel murdar, trage şi el concluzia că e murdar şi se va spăla. Cel murdar se uită la cel curat, se gândeşte că şi el este curat şi nu se va spăla. Hai, du-te acasă, ţi-am zis că nu eşti bun pentru Gemara.

Nu, rabbi, te rog, mai pune-mă o dată la încercare. Bătrânul a oftat şi i-a pus următoarea întrebare: într-un camion se află doi oameni, unul murdar şi unul curat, care dintre ei se spală? Ah, e simplu, a râs aspirantul: cel curat se uită la cel murdar, trage şi el concluzia că e murdar şi se va spăla. Cel murdar se uită la cel curat, se gândeşte că şi el este curat şi nu se va spăla. Rabbinul l-a ascultat şi i-a spus: Nu-i aşa. Cel curat se uită la sine, îşi dă seama că e curat şi nu se spală. Cel murdar se uită la sine, îşi dă seama că e murdar şi se spală. Du-te, omule, n-ai nici în clin nici în mânecă cu Gemara.

Rabbi, te rog din suflet, din copilărie mi-am dorit să ajung să interpretez textele sacre, mai pune-mă odată la încercare, ai să vezi că n-am să te dezamăgesc. Ca să n-o mai lungească, rabbinul l-a întrebat: într-un camion se află doi oameni, unul murdar şi unul curat, care dintre ei se spală? Foarte simplu, i-a răspuns aspirantul: dacă cel curat se uită la sine, vede că e curat şi nu se mai spală, dacă însă se uită la cel murdar, va ajunge la concluzia că şi el e murdar şi se spală. Dacă cel murdar se uită la sine, se va spăla, dar dacă se uită la cel curat va crede ca şi el e curat, şi nu se spală.

Nu, nu-i aşa, a răspuns rabbinul. În camion se află o oglindă: cel curat se uită în oglindă şi se spală, cel murdar se uită în oglindă şi se spală. Păi, rabbi, de ce n-ai zis că există o oglindă în camion? a întrebat tânărul evreu. Întotdeauna există o oglindă într-un camion, i-a răspuns, pentru ultima dată, rabbinul.

Şi aici începe viforul concluziilor, nu neapărat în ordinea asta. Să nu permiţi prostului să se apropie de textul sacru mai mult decât este nevoie ca să se mântuiască. Cândva, cea mai bună protecţie era chiar limba textului, şi continuă să fie limba sacră în religiile care cunosc aşa ceva. Să nu pierzi vremea cu prostul. Nici vremea ta, nici vremea lui, pentru că fiecare poate face mai mult decât să se irosească într-o neputinţă. Ba chiar să-l descurajezi prin toate mijloacele, în primul rând întorcându-i spatele. E o atitudine la fel de brutală, de realistă şi de necesară ca şi înţărcarea la sugar. Pe prost îl cunoşti după dezinvoltura pe care o are în prezenţa stranietăţii: prostul nu sesizează neobişnuitul, nu are coardă pentru enigmatic. E gospodăros şi bolovănos, departe şi de poezie, şi de filosofie. E concret ca un zid de beton, eficient ca o bandă de montaj şi rentabil ca o investiţie care aduce profit.

Prostul nu are creativitate, el poate cel mult s-o scrintească. Prostul “bun” învaţă şi reproduce textele, făcând confuzie între texte şi cunoaştere. Pentru prost, cunoaşterea nu-i un drum, e o perdea dincolo de care nu poate vedea nimic. E ca un bou cu coarnele înfipte într-un gard care crede, sărmanul, c-a dat de capătul universului. Cunoaşterea lui e cărnoasă, nu cumva să-i spui că-i diafană pentru că ori îl nărui, ori ţi se înfinge în beregată şi te sufocă. N-ai ce face cu el în zona textului sacru decât dacă vrei, cel mult să afli lucrurile spuse deja de alţii, pe care cu mult zel ţi le repetă.

Nu cunosc decât două religii în care pregătirea pentru hermeneutica sacră să înceapă din copilărie şi să dureze toată viaţa: iudaismul şi hinduismul. Nu spun că nu există şi în celelalte, afirm doar că nu cunosc. Însă în acestea două priceperea se construieşte o viaţă întreagă şi se speră că va da roade undeva spre final, după 60-70 de ani. Evreii consideră că fără 40 de ani de studii pregătitoare consecvente nu se poate face nimic. Hinduşii au codat totul, inclusiv înspre ce punct cardinal trebuie să se afle uşa casei aspirantului la înţelegerea Vedelor. Reperele celei mai înalte seriozităţi sunt fantastice.