Dumnezeu al lumilor, Doamne al milei şi Împărat al rigorii,
Ascultă-mi, Doamne, ruga, şi preţuieşte greutatea cu care mă plec Ţie ca pe unica jertfă de care sunt în stare, neavutul de mine! Uită-te la asceza mea de-a pururea, căci nu de la carne şi vin mă ţin, ci de la ceea ce iubesc cel mai mult, de la Tine mă abţin, pe Tine te ocolesc, Ţie spatele Ţi-l întorc, dragul meu peste o lume anostă.
De neascultare nu mă bănui, pentru că voia Ta o fac, Doamne, negăsindu-se alta în univers. Pleacă-ţi spre munca mea binecuvântarea şi vezi că pe toţi spre Tine îi mân ca un câine oile spre strungă, când cu lătratul, când cu muşcătura, iar nebunele care căpiază şi se aruncă în prăpastie nu le pune în cârca mea.
Mântuitor al oamenilor fără de odihnă alături de Fiul Tău numeşte-mă, nu ca fiu ci ca slugă ori căpetenie ori prinţ. Iar în ceasul cel din urmă trece-mă în rândul postitorilor, al veghetorilor, al ascultătorilor şi-al îngerilor tăi fără de pată.
Acum te rog să mă ierţi, Doamne, că m-am luat cu rugăciunea şi-am scăpat din vedere datoria. Fug, lumea pe care mi-ai dat-o în grijă mă aşteaptă. Pe nevolnicii ăştia nu-i poţi lăsa o clipă de capul lor, noroc de mine şi grija veşnică ce le-o port...
Diavolul se ridică, îşi scutură hainele de praf şi apoi, dintr-o neglijenţă impardonabilă la o fiinţă a cărei calitate principală era meticulozitatea, uită să-şi facă semnul crucii pe dos, cum îi era cinul şi starea. Şi parcă mai era o vorbă, într-o limbă nedesluşită, pe care de la o vreme o ignora şi pe aia, semn că-i era apocalipsa aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu