Frânturile zilei (LXI)

Oamenii pricep cel mai greu că niciunul dintre noi, nici măcar tu, nu suntem OMUL. Ştiu, cade greu să-i spui omului verde în faţă că e doar o ipostază, o faţetă îngustă a imensei bogăţii antropologice de care a fost capabilă umanitatea. Nici măcar reprezentativ. Periferic. Cei mai mulţi oameni sunt nişte fundături antropologice, nişte cururi-de-sac, cum zic francezii. Predictibili pentru că foarte simpli. Iar suprema prostie este să reducem umanitatea la gesturile, mobilurile şi înţelesurile noastre. E timpul de alt banc fundamental, o povestioară revanşardă care circulă printre creştini şi care se vrea o ofensă adusă Profetului Muhammad.

Cică un musulman ar fi murit şi-ar fi ţinut neapărat să vadă care este locul lui Muhammad printre profeţi. În primul cer dă de Seyydina Musa, profetul evreilor, şi-l întreabă, după salamalecurile de rigoare, de problema lui. Mai sus, mai sus, face semn profetul cu faţa severă. Un cer mai sus dă de Seyydina Idriss, apoi de Seyydina Ibrahim apoi de Seyydina... cine mai ştie care? Din cer în cer, din profet în profet, ajunge la Seyydina Issa, profetul creştin cu faţa iubitoare. Spre uimirea musulmanului nostru, acesta îi indică un cer mai sus, iar musulmanul îşi continuă ascensiunea.

In ultimul cer, dreptcredinciosul se întâlneşte barbă în barbă cu Dumnezeu însuşi. Salamalecuri, scuze de deranj şi întrebarea dacă n-a greşit, dacă nu i-a scăpat vreun cotlon de cer, vreun norişor impermeabil. Dumnezeu e tacticos şi se întinde pe-un chaise longue, invitându-l pe muritorul ajuns la poarta nemuririi să facă la fel. Între ei, o masă. E aici Seyydina Muhammad, e aici, cum să nu, stai să-l chem. Un pocnet uşor din palme: Muhammad, două cafele, te rog!

De fiecare dată când am spus bancul ăsta într-un cerc creştin, toată lumea s-a prăpădit de râs. Prost a mai fost şi impostorul ăsta, slugă a ajuns pe lumea cealaltă, bine i-a mai făcut. Şi iar râsete, halal profet. Într-o zi am spus poanta într-un cerc de musulmani. Li s-au umezit ochii de emoţie. Mi-am cerut scuze pentru blasfemie. Nici pomeneală, ce blasfemie? Păi, slugă, zic. Da, mi se răspunde, dar sluga lui Dumnezeu, în proximitatea lui, cu picioarele goale în izvorul sfinţeniei. Nu suntem toţi, fără excepţie, că ştim sau nu, slugile lui? Dar Seyddina Muhammad s-a învrednicit de apropiere.

Am fost de atunci foarte atent la bancurile care trec drept blasfemii. Am descoperit în toate, deghizate sub straturi de neobişnuite aparenţe, adevăruri metafizice care aşteaptă fără să clipească să fie privite în ochi. E nevoie doar de omul potrivit. De ipostaza educată a Omului.