Death coaching

După cum probabil aţi remarcat, ultimele texte sunt mai light, mai de caniculă. Nu recenzez nimic, nu deschid dicţionare, nu ofer decât citate din memorie. Textele se scriu aproape singure, la relanti, le revăd numai de kiki, să nu las prea mulţi monştri pe aici. Pe undeva e plăcut, nu împing la paragrafe, dar înţeleg că dacă insist pe această linie voi fi ispitit cu un contract pentru revista Tabu, sau Femina. Sper că mai există şi mai apar undeva în lumea largă. Pe linia asta lejeră m-am gândit să scriu ceva în legătură cu un discurs motivaţional despre care ştiu câte ceva, fără ca totuşi să-l fi auzit în mod direct. Nu mi-a fost adresat mie pentru că, pe de o parte, n-am fost niciodată la un seminar de dezvoltare personală, alegând să rămân până la sfârşitul vieţii cu o personalitate nedezvoltată, mică şi zbârcită. Pe de altă parte, discursul a fost rostit în secolul V după Hristos, în preajma unui râu neştiut dintre Burgundia şi regatul conducătorului ungur Attila. Din motive care-mi scapă, am ratat şi secolul, şi locul.

Ne-a fost transmis prin Cântecul Nibelungilor, cronica fabuloasă a germanilor. Să vă introduc un pic în atmosferă, dar să aveţi răbdare, pentru că în cronici introducerea e totul, adesea durează mai mult decât faptele care ne interesează. Regele Gunther, sfătuit de Hagen şi de regina Brunhilda, l-a ucis pe Siegfried, blondul soţ al blondei surori regale, Crimhilda. Neîndurându-se să-i lase acesteia comora Nibelungilor, Gunther (fratele) şi Hagen (unchiul) îi înscenează un jaf în familie şi ascund prada într-o bulboană a Rinului. Frumoasa văduvă se mărită cu crăcănatul dar puternicul rege ungur şi pleacă din ţara de baştină în Europa de Est. Dacă vi se pare că acţiunea întortocheată, presărată cu dragoste, crime şi trădări, a început cu telenovelele sud-americane, e momentul să vă relaxaţi. Numai că după ceva ani, la cererea soţiei, Attila îşi invită cumnaţii la un gulaş şi un kurtos-kalacs.

Hagen e consilier, iar Gunther e rege. Ultimul îşi poate permite să fie prost cât încape, sfetnicul are o interdicţie serioasă în fişa postului privind orice aberaţie, visăraie şi prostie. Aşa era pe-atunci, nu puteai concedia un rege incapabil, dar n-avea rost să ţii un sfătuitor care nu-şi onora funcţia. Gunther vrea să meargă să-şi vadă sora, gândind că relaţia ar putea fi restartată. Vrea sincer să facă să fie bine. Hagen ştie că sunt chemaţi la moarte, dar mai ştie că, dacă Attila te cheamă, trebuie să vii musai cu mare plăcere, fără să pierzi prea mult timp pe drum. Acestea sunt regulile şi nu pot fi călcate. Nu-i vorbă, îl omorâseră pe blondul Siegfried, călcând tripla interdicţie de a omorî un oaspete, un aliat şi o rudă. Dar totuşi.

N-avea rost să ia armata, că oricum n-aveau Burgunzii armată cu care să-l gâdile subsuoară pe Attila. Să meargă de capul lor, în 4-5 oameni, nu intra în moravurile vremurilor. Altfel socializezi cu optzeci de oameni, nu? Îşi iau aşa, o suită, un fel de gaşcă de cavaleri ceva mai mare. Ajung cu toţii la un râu, pe care-l trec cu o plută întreaga noapte. În caz că nu v-am pierdut până acum, mai e un pic şi urmează discursul motivaţional. Odată terminată traversarea, Hagen taie pluta cu drujba şi aprinde surcelele cu o brichetă. Gunther îl întreabă care este semnificaţia gestului. Trebuie să fi fost ceva neobişnuit, Hagen era un nobil, deci nu se încărca cu tăiatul lemnelor şi nici nu suferea atroce de frig, ca oamenii din vremurile noastre. Dacă voia să dea jos burtica la sală, cu certitudine prefera sabia, scutul, suliţa, nicidecum toporul sau ciocanul.

“Pentru ca nu cumva în focul luptelor ce ne aşteaptă, să-i treacă prin cap unui cavaler c-ar putea scăpa cu pluta asta şi fugi spre casă.” Altfel spus, dacă scăpăm împreună, nu-i problemă de făcut o plută 2.0. Dacă fuge singur va fi ajuns din urmă şi omorât înainte de a putea încropi ceva cu care să treacă râul. De aceea e preferabil să nu fugă, pentru că acolo unde mergem noi va fi nevoie de toate braţele. Uitaţi tot ce-aţi auzit la life coach, motivaţia supremă în viaţa cuiva este moartea. Nu exista life coaching ca death coaching. Foamea e importantă. Într-o mai mică măsură frigul. Sexualitatea e o chestie turbo, ţine de supraalimentare, n-aş ignora-o, dar nici n-aş începe cu ea. Moartea însă schimbă toate datele problemei.

Se spune că există multe feluri de-a iubi. Dar nu mai multe decât atitudinile pe care le putem avea în raport cu moartea. O putem căuta, ignora, uita, iubi, urî. Ne poate înspăimânta, elibera, încurca, faulta, opri. Ghilgameş are un şoc atunci când constată că Enkidu merge în pământ gol, aşa cum a venit. Mort, El Cid Campeador încă îi poate înspământa pe mauri atunci când e fixat de şaua calului şi cu spatele drept graţie unei scânduri băgate sub armură. Arthur nu moare nici când tot sângele i se scurge în luptă, el este luat de zâne şi dus în misterioasa insulă Avalon. Ştefan cel Mare este înfăţişat la Putna întins în raclă, cu ochii deschişi şi vii. Nu cunosc niciun lucru care să ne poată schimba întreaga viaţă cum o face moartea. Un mare death coach, Sf. Vasile cel Mare, spune: "Începutul înţelepciunii este amintirea morţii."

Sfetnicul Hagen nu-şi mestecă prea mult cuvintele: mergem la moarte, cel puţin să murim frumos cu toţii. Trădătorii mor şi ei, dar mor urât. Estetica morţii nu-i din aceeaşi familie cu ergonomia sau designul industrial. Moartea frumoasă e din aceeaşi familie cu catedralele. Cronica îi dă dreptate, Crimhilda îi împresoară pe burgunzi cu soldaţii soţului ei, care însă nu este la curent cu planul de răzbunare. Cavalerii burgunzi sunt ucişi pe rând, mor umăr la umăr şi intră în legendă. Gunter şi Hagen sunt de acord să se predea, cu condiţia să nu fie omorâţi legaţi. Cu frânghiile strânse în jurul încheieturilor, sunt omorâţi de Crimhilda. Răzbunându-se, calcă la rândul ei tripa interdicţie de a suprima un oaspete, un neam şi-un aliat. În aceeaşi zi, unul dintre vasalii lui Attila îi ia zilele, pentru că oamenii aceia, în vremurile de demult, nu se jucau cu regulile. Ideea de a ucide  o femeie îi pare mai acceptabilă decât aceea ca suzeranul său să fie însurat cu o sperjură. Revenind la discursul motivaţional ţinut de Hagen, cronica ne transmite că a avut succes în proporţie de 100%. Pe corpul niciunui burgund nu s-au găsit răni la spate.