vineri, 22 iulie 2016

Două minute de ură pentru Erdogan, vă rog frumos!

Dragii mei, astăzi vom exersa împreună cele două minute de ură zilnică. După cum ştiţi, de câteva zile obiectul favorit al exerciţiilor noastre este Recip Tayyip Ergodan, preşedintele Turciei. Am vrut să spun, încă preşedintele Turciei. Eu voi fi antrenorul vostru de ură, iar împreună vom petrece câteva minute amuzante, la capătul cărora ne vom simţi cu toţii mult mai bine. Pentru aceasta trebuie să lăsăm toate grijile noastre deoparte, să ne eliberăm de stress şi să ne concentrăm pentru a atinge un nivel cât mai înalt de ură pură.

Pentru început, să ne aşezăm cu toţii pe scaunul nostru preferat, într-o poziţie cât mai confortabilă, dar care să nu împiedice o tensiune benefică a întregului nostru corp.  Vă rog, să nu rămânem în picioare, pentru că este foarte greu să urăşti pe cineva din picioare. Fotoliile, canapelele sau paturile sunt nişte invitaţii la confort incompatibile cu sentimentele depline de ură, deci le vom evita. Scaunul, ura este legată de scaun, de starea de satisfacţie pe care ţi-o dă scaunul şi nimic altceva.

Acum, că ne-am aşezat corespunzător, căutăm pe google o imagine a lui Erdogan ca suport al urii noastre. E plin internetul de ele. Setăm full screen, ne uităm timp de câteva minute, până când apare primul firicel timid de ură. Acum e momentul să vă ajut, urmărim cu atenţie indicaţiile mele şi vom reuşi din plin. Îndepărtăm comisurile buzelor. Rânjim, am vrut să spun. Scoatem un zgomot fricativ din laringe. Mârâim, adică. Mârâim surd, cu ochii ţintă spre Erdogan. Scrâşnim din dinţi şi din măsele, sau din aparatul dentar, după caz.


Ne scremem uşor, pentru a începe să antrenăm în ură întregul organism. Mârâim şi ne scremem, alternativ. Încet-încet, ne coborâm mintea mai jos de diafragmă, apoi mai jos de stomac. Ura trebuie să fie viscerală, nu urâm cum trebuie dacă n-o facem din toate maţele, ura porneşte din precaca. Ne scremem puternic, mârâim din baza gâtului, cât mai aproape de viscere. Simţim cum Erdogan pocneşte din cauza urii noastre ridicată la rang de artă, iar nouă ne este bine, pentru că ura ne eliberează, ura ne ridică în slăvi, ura ne umple de senzaţia propriei noastre perfecţiuni.

Recunosc că, fără George Orwell, şi al său 1984, nu m-aş fi gândit să dramatizez pe blogul meu “cele două minute de ură”. Mai ţineţi minte cum era? “Ca de obicei, pe ecran a apărut chipul lui Emmanuel Goldstein, Duşmanul Poporului. Printre spectatori au început fluier ăturile. Femeia cea mică de statură, cu părul ca nisipul, a scos un ţipăt de groază amestecată cu scârbă. Goldstein este un renegat şi un decăzut care odată, cu mult timp în urmă - nimeni nu-şi mai aminteşte cu siguranţă cât anume - a fost una dintre figurile de frunte ale Partidului, aproape la acela şi nivel cu Fratele cel Mare însuşi; pe urmă, s-a angajat în activităţi contrarevoluţionare, a fost condamnat la moarte, dar, nu se ştie cum, a scăpat şi a dispărut ca prin minune. Programul celor Două Minute de Ură variază de la o zi la alta, dar nu este zi în care Goldstein să nu fie personajul principal. El este primul trădător, cel dintâi care a pătat puritatea Partidului. Toate ticăloşiile îndreptate împotriva Partidului care au urmat, toate trădările, actele de sabotaj, ereziile, deviaţiile — toate au izvorât direct din teoriile lui. Undeva, nu se ştie bine unde, Goldstein este încă în viaţă şi-şi organizează comploturile: poate undeva dincolo de ocean, sub protec ţia străinilor care-l plătesc, sau, aşa cum se zvoneşte din când în când, poate se ascunde pe undeva chiar pe teritoriul Oceaniei.

Eh, cam aşa este şi la noi, doar că o ardem ceva mai low la capitolul ură. E un pic mai difuz, e à la Aldous Huxley mai degrabă decât à la Georges Orwell. Urâm haotic şi de plăcere, nu urâm în grupuri organizate. Poate nu vi se crispează diafragma, ca lui Winston, personajul din romanul 1984, poate n-aveţi un coach ca mine la capitolul ură, dar sigur aveţi o multitudine de ocazii să-l urâţi pe Emmanuel Goldstein. Pardon, am vrut să spun: Recip Tayyip Ergodan. Aşa-l cheamă acuma. Înainte l-a chemat Saddam Hussein. Apoi l-a chemat Muammar al-Gaddafi. Apoi Bashar Hafez al-Assad.

Dacă mai ţineţi minte, Hussein avea arme de distrugere în masă, iar pentru asta l-am urât cu toţii şi am decis că trebuie să moară. Mai târziu s-a dovedit că era o minciună, că poporul lui a fost martirizat în timpul embargoului şi făcut praf odată cu Emmanuel Goldstein. Dar ce contează, ura noastră a dat roade. Muammar al-Gaddafi ţinea şcolăriţe în beci şi le viola, iar pentru asta l-am urât cu toţii şi am decis că trebuie să moară. Libia a fost făcută şi ea praf, dar de şcolăriţe n-a dat nimeni decât prin presă. Şi atunci, ura noastră a fost salvatoare. Siria a fost şi ea măcelărită pentru ca Emmanuel Goldstein al ei să fie omorât. Nu ştim de ce acest din urmă lucru nu s-a împlinit, probabil că mai trebuie să-l urâm puţin.

De ce trebuie urât Erdogan? Pentru că a îndrăznit să se reconcilieze cu Vladimir Putin. Pentru că n-a avut bunul simţ să cadă victima unei lovituri de stat iniţiată democratic de armată. Pentru că a beneficiat de sprijinul popular împotriva juntei militare, lucru care-l transformă automat în dictator. Pentru că haremul lui e compus doar din soţia sa, deşi i se spune Sultanul. Pentru că şi-a făcut un palat cu o mie de camere care a costat jumătate de miliard de euro, iar asta într-o ţară în care lumea nu geme de foame şi din care nu se pleacă în disperare în Occident. Pentru că în acest moment epurează optzeci de milioane de turci, după cum am citit noi în presa românească traduceri din presa americană. Pentru că în Turcia există un nivel de trai la care noi n-avem dreptul nici să visăm. Pentru că se aliază cu Rusia. Pentru că se aliază cu Iranul. Pentru că nu ne dă înapoi Agia Sofia pe care a luat-o de la bizantini. Pentru că islamizează Turcia dar nu omoară creştinii, aşa cum ştim noi prea bine că trebuie. Pentru că nu bea o sticlă de coniac pe zi ca Mustafa Kemal Ataturk.

Peste câteva luni probabil că Turcia va fi atacată de forţele americane şi europene, după modelul Iraqului, Libiei şi Siriei. Atunci, ura noastră se va transforma într-o formă de fericire pură. Cum să nu fim fericiţi că în sfârşit democraţia vine în Turcia lui Emmanuel Goldstein? Aceasta va fi roada urii noastre: oameni morţi şi refugiaţi, adică oameni ale căror vieţi au fost făcute praf, oameni care şi-au pierdut copiii sub dăramaturi, epave umane care vor năvali spre Europa. Ura noastră de azi este şansa guvernanţilor mondiali ca atunci când vor ataca Turcia să nu întrebe nimeni: DE CE?


4 comentarii:

  1. Domnule ai gandirea unei femei cu probleme hormonale de menopauza. Nu o sa fie nici o intrare in Turcia. Baiatu,Erdogan ne-a oferit pe tava Constantinopolul , de fapt era si timpul, se implinesc exact 100 de ani de la batalia de la Galipoli atunci Istambulul a fost cucerit de englezi, dar nu se stie prin ce miscari oculte sau secrete (s-a semnat si un tratat atunci despre care inca este top secret) armata britanica se retrage in Egipt si Churchil care era atunci lord al amiralitatii isi da demisia. Mustafa Kemal Ataturk comandantul bataliei de la Galipoli este considerat mare invingator, Galipolli o victorie istorica si Ataturk erijat in parinte spiritual, porneste cu dreptul sa construiasca Turcia pe care am cunoscut-o pana mai ieri. Dece sa intre cineva peste Erdogan el isi distruge tara atat de eficient si intelectualitatea decimata ca la carte ce rost ar mai avea sa mai avem si noi pierderi. In orice caz ceea ce razbate din articolul dumitale clar este ura profunda pe care o ai pt America sa speram ca nu o sa ai marele necaz sa ajungi pe aici Doamne fereste!

    RăspundețiȘtergere
  2. Drăguță ideea dar nefericit demersul.
    Omul ăla distruge sistematic toate celealte puteri din stat. Vorbeşte cu măcar un jurnalist turc (sunt câțiva refugiați în România!) şi mai lămureşte-te despre situația lor. Află cum e să fii acuzat de terorism pentru că ai scris un articol. Află cum e să fii condamndat la 10 ani de închisoare (renunțându-se la acuzația de terorism, rămânând doar insulte la adresa statului turc) iar tu, cel acuzat, să crezi că ai scăpat uşor.
    Numai în comunismul cel mai negru mai găseşti o astfel deturnare a justiției.
    Iar comparația cu Saddam e slabă. Dictator şi criminal notoriu, Saddam a fost atacat pentru petrol, desigur. Armele de distrugere în masă au fost minciuni. Dar acum te poți lămuri singur că tot ceea ce se spune că face Erdogan e real, iar ceea ce face împotriva justiției, presei (adaugă şi masacrul kurzilor aici) se întâmplă de ani de zile. Pune şi suportul pentru Statul Islamic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Radu Iliescu, am pentru dv. două veşti, una plăcută, iar cealaltă neplăcută.

      Vestea plăcută este că, citind comentarii anterioare, vă recunosc un anume succes în calitatea de antrenor întru ură. Dar nu vă umflaţi în pene, presupun că şi autorii respectivelor comentarii au un merit, în sensul că sămânţa urii exista, deja, în ei.

      Vestea neplăcută pentru dv. este că pe mine nu aţi reuşit să mă faceţi să-l urăsc pe Erdogan. În raport cu mine, sunteţi un slab antrenor de ură. În schimb, am recepţionat argumentele dv. şi am citit cu plăcere articolul, pe care-l evaluez ca fiind o bijuterie literară, prin stil, prin ironia fină, prin sugestiile culturale.

      Ștergere
  3. Acest fan-islam declarat zis iliescu ar face orice ca sa simta macar mirosul unui rahat de musulman. Ca-i pupa talpile dictatorului pseudo-sultan Erdogan este evident din "textele" de mai sus. Lipsa de scrupule personajului care detine acest blog de trista amintire rezulta din principiul folosit in redactarea acestor texte veninoase: "scopul scuza mijloacele". Cum ar fi, in cazul de fata, mucificarea unei carti a carei evocare ar trebui sa-i provoace sfiala. 1984 a fost un roman profetic, un strigat mut anti-sistem. Domnul cu nume de fost dictator (iliescu) este, dimpotriva, un fan al sistemului. Un sistem falimentar care plateste sute de eur pe cap de salbatic-asa-zis-refugiat, musai de religie musulmana. Un sistem care are ca scop declarat metisarea raselor. Saracu Erdogan, cat de asuprit este el de catre Europa! Cum nu au voie saracii turci sa isi plimbe puradeii si nevestele prin toata Europa! Cata nedreptate, sa nu poata sa isi uneasca mustatile cu saormarii si bisnitarii turci din Germania! A dracu' presa, ca l-o vopsit in culori sinistre pe Erdogan. Hai sa-i inchidem gura presei, ar zice mr iliescu. Aceasta epava a comunismului ar vrea sa ne dam cap in cap, pana ne intra ideile lui in tartacuta. "Uita" sa vorbeasca despre banii primiti de la UE ca sa ii tina pe salbaticii aia de refugiati in Turcia. S-or fi terminat, cine stie. Ce fel de om este ala care isi "respecta" cuvantul si angajamentele in felul asta? Si care-i diferenta ma intre "refugiati" si turci? Iti zic eu: culoarea turbanului. Tradatorule de tara si de neam ilici, turcii sunt aia care au scurtat de cap pe sfintii martiri brancoveni. Ai uitat treaba asta? Din constiinta sau de constipare ii iei apararea lui Erdogan, aplicand manipularile astea ieftine, bazate pe psihologie inversa? Sa-ti fie rusine, agareanule. Si sa stii ca datorita libertatii cuvantului (care mai exista, intr-o anumita masura in tara asta), poti tu bai limbricule sa spurci mediul virtual. Libertate care in Turcia aproape ca a disparut! A gresi e omeneste, si te-am iertat odata, dar a persevera e diabolic si intre Hristos si satana nu poate fi nici un fel de intelegere. Rusine!

    RăspundețiȘtergere