De ce sunt împotriva protestelor la adresa sistemului medical

Aşa deci, au diluat maglavaiţurile alea cu care dezinfectau infecţiile numite spitale. Iar noi acum, cu conştiinţa civică erectă, trebuie să lăsăm din mână telecomanda de la televizor, tastatura, lingura sau sapa şi să protestăm. Mă străduiesc foarte mult să înţeleg anumite detalii şi nu-mi vine nimic în cap, nu-mi vine şi pace. De exemplu, n-am să înţeleg în veci cum vine treaba cu protestul. Adică de ce şi în ce scop eu, ca individ, eventual alături de ţ indivizi ca să formăm o masă amorfă de indivizi însufleţiţi de conştiinţă civică, mă prezint în faţa statului şi-i bat obrăjorul bucălat cu degetul arătător, sau îl mângâi pe căpuţ, tot aia-i, adăugând explicativ: “Măi, statule, păi se poate să mă furi tu pe mine la dezinfectanţi, măi?” Iar statul, fire sensibilă, se lasă impresionat şi îşi cere scuze în mod public de la manifestanţi, după care toţi ne dăm mâna, ne pupăm şi mergem la o bere cu tatăl nostru, statul.

Probabil că sunt un troglodit, dar cred că am mai puţine şanse să mă înţeleg cu statul decât să dresez un elefant turbat, pişcat de streche şi care n-a mai băut apă de trei zile. E o chestie de echilibru de forţe, până la urmă. Plus că elefantul te omoară şi gata, pe când statul te jupoaie de impozite dar te lasă să trăieşti până-ţi creşte pielea la loc, ca să te mai jupoaie o tură. În urmă cu câţiva ani m-am trezit cu o somaţie de la ANAF să-mi plătesc contribuţia la sănătate. M-am dus la tanti la ghişeu s-o întreb dacă se simte bine, că eu sunt asigurat, am şi doctor de familie, ce să mai plătesc? Da, e adevărat, sunteţi asigurat ca profesor, acum trebuie să plătiţi şi pentru veniturile făcute în ultimii cinci ani ca traducător. Nu pricep şi pace, păi de ce să plătesc câtă vreme sunt deja asigurat şi plătesc? Îmi dă cineva două paturi dacă merg în spital, două diagnostice, două porţii de mâncare, două pături, două aspirine? Dacă ceea ce obţin este taman acelaşi lucru, de ce vreţi să plătesc şi pentru al doilea loc de muncă? Cică aşa e legea.

Eu aş pune botul şi la democraţie, dacă aş şi că există o minimă posibilitate ca cetăţeanul să influenţeze procesul legislativ. De exemplu, să putem decide noi, pulimea, cine sunt aliaţii externi ai României. Sau impozitarea. Ştiu că trebuie plătite impozite, dar nivelul de lăcomie al leviatanului a depăşit cu totul orice limită a suportabilităţii. Calculaţi-vă impozitele şi vedeţi că mai bine de 60% din ce câştigaţi se duce pe gura veşnic nesătulă a statului. Niciodată în istoria omenirii n-a existat un nivel de subjugare ca în timpul libertăţii şi al democraţiei noastre. Aş vrea să votez undeva să ne mai slăbească. Da, ştiu, visez. E democraţie în sensul că putem alege care lup să ne mulgă. Nu avem voie să decidem dacă vrem sau nu să fim asiguraţi medical.

Dacă aş fi liber şi stăpân pe câştigul meu, n-aş dori sub niciun chip să fiu asigurat medical. Sunt pentru leacurile moşnegeşti şi uncheşeşti, la rigoare şi băbeşti. Am rău de medicina alopată, vreau o abordare holistică. Vreau homeopatie, acupunctură şi n-am nevoie să fiu asigurat pentru a mă trata din farmacia mea. Pentru că sunt farmacist, la prima generaţie, e drept, dar farmacist. Am o livadă de câteva hectare şi sunt vecin cu imaşul vitelor din satul meu care e doar de zece ori mai mare ca livada mea. Cum să zic, mă plimb prin farmacie, dorm vara printre medicamente sub cerul liber, iar când lucrurile o iau razna mă tratez cu pălincă ardelenească şi cu slană cu boia. Copiii mei nu sunt vaccinaţi şi degeaba încearcă cineva să-i ameninţe cu injecţie pentru că nu cunosc conceptul. Fireşte, nu sunt liber şi stăpân pe câştigul meu şi trebuie să plătesc pentru un lucru în care nu cred şi de care nu am nevoie. N-ar fi singurul.

Dacă am fi cu toţii liberi şi stăpâni pe banii noştri, nici n-ar trebui să protestăm pentru înşelătoriile endemice din sistemul medical de sănătate. Am merge mâine încolonaţi doi câte doi, un băiat şi-o fată, şi-am denunţa contractul de asigurare. Fireşte, dacă ar fi un contract şi nu un rapt, o siluire a voinţei noastre şi un genunchi în gât. Dacă mâine jumătate din “asiguraţi” ar denunţa unilateral contractele, domnii hoţi ar simţi singurul lucru pe care trebuie să-l simtă: vântul suflând prin buzunare. Şi ar învăţa cu ocazia asta că părţile dintr-un contract îşi datorează respect reciproc, altfel înţelegerea se duce plutind pe apa sâmbetei. Şi nu ne-ar mai mulge aşa, ca pe oile la strungă, dacă statul nu ne-ar mâna la muls jupindu-ne până la ultimul creiţar.

De aceea sunt eu împotriva protestelor la adresa sistemului medical dacă ne lăsăm orbiţi de mărunţişuri gen diluarea dezinfectanţilor, sau plecarea medicilor în străinătate, sau aspirina pe care trebuie s-o aducem de acasă. Problema e faptul că toţi suntem captivii acestui sistem şi faptul că cineva a închis uşa cu cheia ne răpeşte singura replică severă pe care i-o putem aduce. Unui escroc, fie el şi de talia sistemului de sănătate, ar trebui să-i putem întoarce spatele. Însă sistemul ne ia banii fără să-i pese dacă ne convine sau nu, şi face cu ei exact ceea ce vrea. Medicii care fug de sărăcie şi jaful la drumul mare din spitale sunt doar simptomele, nu adevăratele probleme ale sănătăţii. Iar injecţiile cu bani, oricât de mari, nu vor satisface lăcomia celor care aleg să ne fure. Experienţa a dovedit că nu putem noi cotiza cât pot ei fura. Iar singurul mod în care îi poţi tempera pe hoţi este să te păzeşti de ei. Însă atunci când hoţii beneficiază de protecţia statului, dreptul de a te apăra îţi este anulat.