Îngerii vorbesc frumos

Agni Purana, text hindus destinat castei războinicilor, conţine un capitol dedicat Regelui. Un soi de Învăţături ale lui Neagoe Basarab, versiunea pentru avansaţi. Aflăm de acolo că regele trebuie să fie politicos şi acest lucru se obţine prin cucerirea simţurilor. Nu este o politeţe exterioară, pur ceremonială, ci o aplecare a întregii fiinţe, o frumuseţe a gesturilor în concordanţă cu cea a gândurilor, clădită pe deplina stăpânire de sine. Simţurile sunt ca niste elefanţi furiosi dar, asemenea celor din urmă,  îngenunchează dacă sunt dominate. Regele mai trebuie să fie non-violent, iubitor de adevăr, curat şi iertător (asemenea unui Yogi, unui sfânt-înţelept, în religia hindusă nu există sfinţenie fără înţelepciune, nici înţelepciune fără sfinţenie). Regele care se abate de la calea firească pentru a face plăcere corpului trecător este un prost.

Întâi de toate, regele trăieşte în lume şi este dator să dobândească bunăstarea. Apoi s-o crească. Apoi s-o protejeze. Apoi s-o dăruiască altora. (Scuze dacă începeţi să căscaţi, abia acum urmează partea cea mai grea). Regele nu trebuie să piardă vremea cu distracţiile: vânătoarea, băutura şi cu zarurile, deşi acestea îi sunt permise. El trebuie să impună servitorilor să se distingă întâi prin comportament şi abia apoi prin forţă. El trebuie să-şi conducă regatul utilizând cele şapte tehnici: sama, dana, danda, bedha, maya, upeksa şi indrajala. Sama este arta persuasiunii amabile. Dana este utilizarea banilor în scopul atingerii tintei. Danda este pedeapsa. Bedha este arta agravării disensiunilor între părţile aflate în competiţie. Maya este iluzia. Upeksa este ignorarea deliberată a oamenilor în atingerea scopurilor. Indrajala este literalmente "pungăşie".

După înşiruirea mai multor impozite cuvenite regelui, brusc un verset spune: “Regele este garantul tuturor bunurilor din regat: dacă un lucru este furat, regele trebuie să-l plătească din trezoreria personală. Dacă hoţul este prins, atunci trezoreria poate fi despăgubită.” Dacă nu, probabil că nu. Sper că nimeni nu-şi imaginează că un regat hindus era raiul hoţilor iar regele era tăticul lor, amintesc că tot în Agni Purana pedeapsa pentru o minciunã (de genul: “M-a durut burta şi n-am putut veni la şcoală”) este a opta parte din averea mincinosului. Fireşte, e la mintea cocoşului că printre altele un hoţ este şi un mincinos... Încercaţi să intuiţi pedeapsa pentru furt, atunci când cea mai simplă sustragere devine o problemă personală a regelui.

Până aici, totul e neaşteptat, dar nimic cu adevărat uimitor. Urmează un vers şocant: “Blestemele celor nefericiţi sunt suficiente pentru a răsturna un rege.” Agni Purana este un text care te lasă cu gura căscată pe nepusă masă. Afli de exemplu mai încolo că regele este responsabil de starea spirituală a supuşilor săi: a şasea parte din păcatele comise în regat se acumulează în cârca lui. Desigur, a şasea parte din bunurile create în regat aparţin regelui, dar mă întreb dacă târgul e drept. Oricum, din aceste taxe jumătate merg la brahmani, care nu au voie să desfăşoare nicio activitate economică. Banii, nu păcatele.

În cele din urmă, versetele care m-au convins să scriu aceste rânduri sunt legate de vorbirea regelui: “Există doar o diferenţă între îngeri (devas) şi animale: îngerii folosesc cuvinte plăcute, animalele folosesc cuvinte necioplite. Regele trebuie sã vorbească asemeni îngerilor, şi nu doar faţă de prieteni şi în situaţii prielnice, ci şi faţă de duşmani şi în circumstanţe funeste.” Îngerii vorbesc deci frumos. Animalele sunt vulgare şi înjură des. În Agni Purana nu se scrie nimic despre preşedinţi, ceea ce pe mine mă derutează puţin.