Legea cererii şi a ofertei, pe care se ridică idolul pieţei sub forma unei mâini invizibile care rezolvă toate dezechilibrele, este o fraudă exprimată în cuvinte convenabile. În virtutea acestei legi este permisă spolierea aproapelui, însărăcirea celui care nu beneficiază de aceleaşi circumstanţe favorabile. Nici măcar câştigătorul vremelnic în jocul economic nu poate fi sigur de nimic, pentru că mâine legea celui mai puternic îl poate transforma pe el într-o victimă.
Capitalismul şi creştinismul sunt din filme diferite, nici în textul sacru, nici la Sfinţii Părinţi nu este permis să profiţi de cel aflat în puterea ta. Sub forma dezlănţuită pe care o cunoaştem astăzi, capitalismul e la fel de empatic ca un bilanţ contabil, la fel de periculos ca un bolid fără frâne, la fel de principial ca un război american.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu