O raportare pragmatică pe care o poate avea un om faţă de o religie este aceea a călătorului care are nevoie de o barcă. Atunci când te urci într-o barcă trebuie să ţii seama de două lucruri: de barcă şi de tine însuţi. Este preferabil să nu ai de-a face cu o spărtură în fundul bărcii, de aceea o minimă competenţă legată de calităţile obiectelor susceptibile să plutească este necesară. Dar mai ales contează pregătirea personală: cum să nu te dezechilibrezi şi să cazi în apă ca un papălapte, care sunt semnele de care te vei folosi în timpul navigării, cum să vâsleşti fără să oboseşti prea uşor, cum să te comporţi pe timp de furtună, caniculă şi ger.
Cei mai mulţi dintre barcagii sunt lipsiţi de pragmatism în raport cu barca şi drumul parcurs. Mulţi dintre ei sunt atât de fericiţi de ceea ce li se întâmplă (toţi avem motive să fim, bărcile salvează vieţi) încât pierd din vedere raporturile corecte. Astfel, unii devin convinşi că barca lor este perfectă (chiar este) şi-i va duce negreşit la destinaţie, oricât de mult şi-ar neglija ei rolul de barcagii. Aceştia se îneacă pe drum. Alţii devin convinşi că barca lor este singura adevărată, lucru pe care îl repetă chiar şi atunci când se întâlnesc pe cale cu alte bărci diferite care se încăpăţânează să plutească. Aceştia parcurg drumul cu amărăciune. În cele din urmă, unii devin atât de încântaţi de perfecţiunea propriei bărci încât încep să navigheze în cerc pentru a se bucura mai mult de ceea ce ar trebui să fie un simplu instrument. Aceştia pierd din vedere drumul.
Desigur, bărcile sunt frumoase. Toate. Bărcile sunt adevărate. Toate. Dar niciuna, oricât de frumoasă şi autentică ar fi, nu ne va duce singură, pentru că fiecare barcă în parte prezintă inconvenientul major de a trebui să fie utilizată din punctul zero al călătoriei, indiferent câţi oameni şi-au găsit salvarea cu ea. Ceea ce contează până la urmă este cel care trebuie să parcurgă drumul, apoi drumul şi în cele din urmă capătul drumului. Furaţi de instrument, uităm ceilalţi termeni ai ecuaţiei, esenţiali cu toţii. Iar celor care vor spune acum că relativizez lucrurile, le parafrazez vorba pe care mi-a lăsat-o cândva un profesor de matematică: cea mai bună barcă este aceea pe care o cunoşti. Cea mai bună pentru tine, nu cea mai bună dintre bărci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu