sâmbătă, 15 aprilie 2017

Frânturile zilei (XXXVII)

rău De fiecare dată când o religie autentică s-a cristalizat, a trebuit să tranşeze dilema următoare: spontaneitate sau codificare? Şi întotdeauna, fără excepţie, sfinţii au ales codificarea. Aproape că putem spune fără greş că acesta este unul din criteriile de diferenţiere între autentic şi subversiv: ortodoxiile codează, subversivul pronează spontaneitatea. Să ne uităm la ceva concret: taina spovedaniei. Te duci la preot după ce ţi-ai făcut în prealabil examenul de conştiinţă. Ai cântărit cât de departe eşti de virtuţi, ţi-ai rememorat episoadele de derapaj, te joci cu tine de-a îngerul care te va judeca de-a binele. Te îmbrânceşti singur, îţi calci scuzele în picioare. Bagi, cum s-ar spune, cazmaua în pietrele de pe suflet. Manevrezi şi târnăcopul, multe s-au sedimentat şi trebuie sparte, ca să le vezi sensul ascuns. Preotul te ascultă sau te iscodeşte când ţi se pare că eşti prea bun.

Acestea se petrec potrivit unui cod, ca aproape tot ce ţine de sacru. (Dez)avantajul codurilor este că pot supravieţui în absenţa spontaneităţii, golite de participare interioară, dar asta nu ţine de structura lor intrinsecă, ci de aplecarea noastră spre a maimuţări orice activitate umană. Avantajul neîndoielnic este că le putem umple la loc cu spontaneitate, adică putem face rău de zece ori un ritual şi a unsprezecea oara bine, depinde de noi cum ne raportăm la el. Vivificarea codului ţine de participant, receptivitatea la energiile vehiculate într-un cod sacru cade în sarcina celui care primeşte, şi care trebuie s-o ia de la capăt pe cont propriu, să dea viaţă codului, pentru că întotdeauna ceva se oferă acolo.

Fără excepţie, subversiunile sacralităţii pun accentul pe sentiment, pe participare, pe “suflet”, în detrimentul codului, pe care-l abhoră şi-l consideră ipocrit şi ineficace. Ele se prezintă ca expresii ale spontaneităţii pure, deritualizate, decodificate. Sunt faţa seducătoare a haosului. Numai că, liberalizată, spiritualitatea se împrăştie, trebuie s-o sorbi direct de pe podea, s-o lingi după ce s-a prelins printre scânduri, împreună cu praful implicit al locului. Dar preţul îl plăteşti mai târziu, în criză. Adică în momentul de cumpănă unde se arată adevărata natură a lucrurilor, diavolul gol, şi unde codul salvează, recuperează verticalitatea celui care altfel ar cădea covrig la pământ. În clipa aceea, cel care s-a privat de ritual experimentează dramatic, fără scăpare, încărcată de spontaneitate, panica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu