Democraţie sau dictatură? Romanii aveau un răspuns foarte precis la această dilemă: depinde. Spre deosebire de noi, care avem aşteptări mai mari de la sistem decât de la oameni, ei ştiau bine că sistemele sunt potrivite în anumite circumstanţe, aşteptând de la oameni să-şi dea măsura virtuţilor. În general preferau să disipe exerciţiul puterii într-un complicat aparat de stat ale cărui funcţii se controlau reciproc şi erau controlate de principiile nemuritoare ale Tradiţiei. L-am putea numi democraţie, dar n-ar fi un abuz în raport cu ceea ce astăzi trece drept aşa ceva. Romanii nu au cunoscut largheţea unui sistem care să-i implice pe toţi oamenii după o anumită vârstă, democraţia lor, ca şi cea a grecilor, presupunea anumite filtre, neputând fi consultaţi decât bărbaţii a căror stirpe şi avere puteau fi dovedite.
Numai că totul putea fi suspendat, puterea se retrăgea în momentele de restrişte în mâna unui singur om, preschimbându-se în dictatură. Dacă Roma era în pericol, orice discuţie trebuia să înceteze. Voinţa dictatorului era voinţa zeilor, inclusiv distincţia dintre bine şi rău era suspendată, odată cu orice părere personală. Sub sceptrul dictatorului, individualităţile se ştergeau, interesele personale erau uitate. Fără a iubi în mod special dictatura, romanii îi recunoşteau virtuţile, legând-o de ceasul potrivit. Într-un astfel de moment, în secolul V înainte de Hristos, când Roma cunoştea o gravă criză internă, fiind ameninţată în plus dinafară de Equus şi de Sabini, a fost chemat să fie dictator Lucius Quinctius Cincinnatus, patricianul care fusese până atunci de cinci ori consul.
Pe Lucius Quinctius Cincinnatus l-au găsit gol, arându-şi cu boii ogorul. A cântărit rapid, ştiind că supravieţuirea familiei depindea de arătura aceea. A pus plugul de lemn jos, lăsând boii să fie dejugaţi de altcineva şi a îmbrăcat toga praetexta. Îi va învinge pe Equus la muntele Algide, îl va elibera pe consulul asediat şi va restaura instituţiile democratice. După numai şaisprezece zile punea din nou mâna pe coarnele plugului, putând răsufla uşurat: dacă anul agricol ce abia începea avea să fie bun, copiii şi nevasta, împreună cu vitele şi caii, aveau să mănânce pe săturate.
Lecţia romană este simplă: există un timp pentru democraţie şi un timp pentru dictatură. Ceea ce contează este ca ambele să fie vascularizate de principiile tradiţiei şi însufleţite de oameni în căutarea autentică a virtuţii. În cazul acela, democraţia este bună, dictatura este bună, pentru că ambele sunt sisteme pentru eroi. La noi, şi democraţia şi dictatura sunt două cadavre exsanguinate servite la ospăţul unor jumătăţi de oameni călare pe un intelect şchiop. Şi da, preferăm democraţia pentru că, spre deosebire de dictatură, ni se pare că are o carnaţie ceva mai seducătoare, mai roz, aşa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu