Respiraţi adânc şi spuneţi: pierderile sunt irecuperabile. Pierderile sunt irecuperabile. Pierderile sunt irecuperabile. Dacă n-ar fi irecuperabile, s-ar numi rătăciri. Dintr-o rătăcire se poate regăsi orice: un obiect, drumul bun, la rigoare şi propria persoană. Pierderea e altceva, pierderea stă sub zodia morţii, care e ireversibilă. Cred că adesea facem confuzia între pierderi şi rătăciri, nevrând a conştientiza natura lucrurilor.
Într-o ordine oarecare, am pierdut fără putinţă de redobândire:
- satul românesc (au mai rămas nişte case, satul s-a dus);
- folklorul viu (am îmbălsămat tot ce-am putut, izvorul însă a secat);
- agricultura curată, făcută cu boii şi cu sapa (isteria bio n-o va readuce înapoi);
- entuziasmul omului medieval pentru construirea de catedrale (ne scremem să facem una singură, de alta asemenea ei n-o să ne mai apucăm vreodată);
- liturghia în slavonă;
- domnul ţării (ce rege e acela care stă cu o constituţie deasupra tronului?);
- economia pe principii sacre (preţul just, profitul just, salariul just, interzicerea cametei şi a speculei, temperarea şantajului ce decurge din raportul dintre cerere şi ofertă);
- justiţia întemeiată pe textul sacru (vechile canoane).
Pe toate acestea, şi pe altele asemenea lor, nu le-am rătăcit, le-am pierdut. Putem, cu preţul unor eforturi incomensurabile, să le reconstituim icoanele. Le putem cinsti, dar nu le mai putem aduce înapoi. Sunt gânduri vii, pentru care putem fi recunoscători, dar numai gânduri. În lumina lor înţelegem uriciunea pustiirii. Avem privilegiul de a pricepem bine răul, fără să putem preschimba răul în bine. Pierderile sunt irecuperabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu