Zice într-un film o tanti (film american, se putea altfel?) că viaţa e ceva foarte mişto, doar că vine fără mod de utilizare. Fals, fals, nimic mai fals. Vine fără certificat de garanţie, adevarat, dar are mod de utilizare: basmele şi poveştile tradiţionale. Şi, într-o lume normală, acestea se deapănă la gura sobei, se spun seară de seară, când încă nu ştii să-ţi ştergi mucii cu dosul cămăşii.
Ori de câte ori le citesc, nu mă pot împiedica să compar lumea noastră cu lumea veritabilă povestită de Creanga şi Ispirescu. Fat-Frumos pleacă departe de casă în căutarea norocului, fără să devină nicio clipă imigrant. Ileana Cosânzeana nu se plictiseşte niciodata aşteptând, şi în general oamenii nu consideră că e o povară să traiască într-un sat neştiut de lume.
În încercările vieţii mulţi cad răpuşi ireversibil, dar nimeni nu moare de cancer. Nu există pensie, dar există solidaritatea familială. Atunci când eroul pleacă la drum, nu are nici cecuri de calatorie, nici asigurare medicala. Şi nici măcar zmeul cel mai pervers, nu-şi da esenţa firii lui mizerabile pentru CONFORT. Da, viaţa are mod de utilizare, doar că noi l-am uitat. Vieţile reîncep să aibă sens când ne intoarcem, tiptil-tiptil, iîn poveste. Ca feţi-frumoşi, dacă putem, sau dacă nu ca zmei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu