Nu izbutesc să ţin minte ce visez noaptea. Ma culc pe la
zece, ca o găină tardivă, şi mă trezesc pe la trei dimineaţa, uneori chiar pe
la unu. Citesc, scriu ori învăţ în răstimpul în care toată casa doarme, apoi mă
culc din nou la şase pentru un ceas sau măcar jumate, timp în care am parte negreşit
de un coşmar. Nu pun preţ pe ele, somnul dinainte de crăpatul zorilor e pentru
monştri ori vise profetice, iar eu nu mă pot lăuda cu cele din urmă.
Azi noapte am visat că tefeleii ies în stradă pentru
creşterea salariului minim. Fără să se teamă că o pâine în plus pentru săraci
va fi o pâine mai puţin pentru buzunarul celor care s-au descurcat mai bine în
viaţă. Fără să le treacă prin cap că şefuţu’ străin îşi va strânge boarfele şi
se va căra în Egipt sau Bangladesh. Fără teamă că România ar putea deveni în
felul acesta o piaţa cât de cât. Apoi m-am trezit şi am început să citesc.
Încercaţi să vedeţi partea bună a lucrurilor: am izbutit să
ţin minte un vis adevărat.
sau un vis care poate ... candva ... o sa devina realitate ... daca ne dorim suficient de mult.
RăspundețiȘtergere