În 30 septembrie 2011, presa locală din Cluj, preluată rapid de presa naţională, făcea rating cu o ştire greţoasă - Nokia pleacă de la Jucu. Veniseră cu trei ani înainte, pe un covor roşu special conceput şi oferit de autorităţile române investitorilor străini salvatori - asfaltare, parc industrial amenajat, facilităţi fiscale cu dedicaţie, contract secretizat. Mâna de lucru aproape gratis creştea liber, aşteptând doar efortul de a fi sacrificată pentru o cauză bună. Nu, guvernul PDL de atunci nu mărise salariul minim pe economie. Nu, Nokia nu era la prima mişcare de acest gen, pentru a veni la Jucu plecase din Germania. Acum îşi făceau bagajele pentru Bangladesh, unde îi aştepta un alt covor roşu. În urmă, rămâneau 2200 de sclavi în căutare de un stăpân care să le dea cu generozitate firmiturile necesare vieţii.
Observăm un curent isteric în legătură cu plecarea firmei de textile Alison Hayes de la Urziceni. Dacă ar fi să ne luăm după gura presei, bieţii de ei se refugiază în China ca nu cumva să dea faliment din cauza celor câţiva creiţari în plus pe care trebuie să-l dea hămesitului proletar român. Vina e numai şi numai a corupţilor de la PSD care, la beţie, s-au gândit că muncitorul român ar avea dreptul la o suprafirmitură de la sistem sau de la patron. Iar acestor 350 de disponibilizaţi li se vor adăuga mii şi mii, o adevărată apocalipsă pe piaţa muncii, ca să nu mai vorbim de inflaţia care urmează să ne lase pe toţi cu buzele umflate.
Raiul de la Nokia l-am cunoscut indirect. Un coleg, profesor, mergea în timpul verii să facă muncă necalificată la Jucu. Plata minimă pe economie, fireşte, pentru o muncă de robot. Românii sunt mai ieftini ca roboţii, nicio multinaţională nu investeşte în automatizare când munca umană poate fi plătită în batjocură. În locul lor, au venit alţii şi alţii, toţi cu aceleaşi maniere. Şi nu e singular, pentru foarte multe slujbe străinii vin şi plătesc în România la sfert ca în Vest, poate şi mai puţin. Iar pretenţiile de calitate nu sunt la sfert, ci ca acasă, poate şi mai mult. Când afacerile le dictează să plece, îşi strâng frumos bagajul, ura şi la gară!
Aceasta este globalizarea. M-am întrebat adesea de ce nu s-au organizat călătorii pe Lună. Pentru că a intervenit globalizarea. Încercaţi să vă gândiţi cum ar fi fost să mergeţi să vă deschideţi o exploatare minieră pe lună? V-ar fi păsat de bunăstarea lunatecilor? De comunităţile locale? De fragilul ecosistem de pe satelitul pământului? Nu. De ce le-ar păsa investitorilor străini? Ei vin la Jucu aşa cum ar veni pe lună, fuga-fuguţa şi să dea bine în registrele contabile. Iar când se aude că pe Marte e mai bine, împachetează şi nu se uită în oglinda retrovizoare că durează prea mult şi timpul e pe bani.
Pentru ce să se preocupe multinaţionalele de salariile lucrătorilor? Suntem cumva o piaţă pentru ei? Ei vin la noi ca pe Lună, jupesc tot ce pot şi vând pe Pământ, la ei acasă. Dacă s-ar gândi la România în termeni de piaţă, ar plăti şi salarii care să susţină consumul. Capitalul naţional este forţat să gândească, măcar uneori, în termenii ăştia, pentru că primul loc în care îşi desfac produsele este locul în care trăieşte mâna de lucru. Dar, din punctul de vedere al celor de la Nokia, şi pariez că şi al celor de la Alison Hayes, România este o bucată stearpă de teritoriu selenar. Şi atunci intervine statul român, prin corupţii săi, care setează noii parametri. Piaţa n-o va face niciodată, pentru piaţă este bine ca muncitorul român să fie plătit atât cât să nu moară de foame.
Piaţa nu a oferit niciodată pensii pentru muncitorul german, acest lucru l-a făcut statul prin intermediul lui Bismarck. Piaţa nu a oferit niciodată concedii plătite pentru muncitorul francez, acest lucru l-a oferit statul după al doilea război mondial. A existat panica în Vest că muncitorii ar putea evada in socialism cu ţară cu tot. Şi atunci statul a intervenit şi a aplicat corecţiile necesare. La noi muncitorii evadează în Vest şi se cam goleşte România de ei. De aceea statul trebuie să înceapă să aplice corecţii, pentru că pentru piaţa este indiferent dacă România moare lipsită de oamenii ei, oricând poate fi înlocuită cu China sau Bangladesh sau Nigeria. Numai că pentru noi, care trăim aici, nu-i totuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu