Frânturile zilei (XVIII)

Dacă stau şi mă gândesc bine, cei care m-au făcut mândru că sunt român sunt taman cei care mi-au arătat că românismul este o scară spre universalitate. Vasile Lovinescu, cel care mi-a dezvăluit prin hermeneutica basmului şi a folklorului conexiunile pe care cei din vechimea noastră le-au avut cu marile curente spirituale ale omenirii. În treacă fie spus, basmele lui Creangă n-au românesc în ele decât deliciosul stil al humuleşteanului, o versiune a Caprei... a fost culeasă în India, ca să dau doar un exemplu. Apoi Constantin Noica, cel care a demonstrat cu prisosinţă că rostirea românească este adecvată transmiterii universaliilor platoniciene. În cele din urmă Constantin Brâncuşi, sculptorul ideilor eterne, care e gorjean prin accident dar etern prin preocuparea pentru cele fără de început şi fără de sfârşit. Aceasta e triada care pentru mine a însemnat proiectarea neamului meu în nemurire prin purificarea de scoriile localismului.