Atitudinea pe care trebuie s-o ai când începi învăţarea unei limbi străine

Să ştii că învăţarea unei limbi străine este o chestiune de metodă şi una de atitudine. În acest text o să lămurim atitudinea, urmând ca metoda să ţi-o descriu ulterior. Să nu ţi se pară inutile precizările care vor urma, e nevoie de atitudinea adecvată în toate întreprinderile noastre. Nu putem trage cu arcul fără să ne golim în prealabil mintea de gânduri, spune disciplina zen. Învăţarea unei limbi străine are nevoie de o concentrare specială, cu nimic inferioară tragerii cu arcul. Principiile acestui demers ţi le voi dezvălui în cele ce urmează. Fii pregătit să meditezi pe marginea lor şi să ţi le însuşeşti.

Dă-i ignore isteţului care ţi-a spus că singurul moment bun ca să începi studierea unei limbi străine este vârsta de trei ani. Este un neadevăr şi o scuză perfectă pentru eşec. Realitatea e că putem începe acest demers la orice vârstă, cu condiţia să avem atitudinea cea mai adecvată. Am cunoscut o bătrână doamnă al cărei nepoţel era născut şi crescut în Italia. În prima vară în care s-a dus să aibă grijă de el, atât odoraşul cât şi prietenii lui italieni au fost foarte uimiţi că cineva cu vârsta ei nu ştie să vorbească pe înţelesul lor. N-au ascuns faptul că o consideră proastă. Femeia a suferit şi oricare alta ar fi renunţat să mai meargă în peninsulă, dar ea s-a ambiţionat foarte tare. La 60 de ani a participat la un curs pentru adulţi şi a trecut prima toate testările, înaintea celor de 20-25 de ani. În a doua vară, cu baza de la curs şi ajutată de mediul lingvistic, a devenit o vorbitoare remarcabilă.

Ştii deja două limbi străine şi te gândeşti unde încape a treia. Păi, tot acolo. Realitatea e că mai ai destul până să-i ajungi pe asiatici şi pe africani, poligloţi înăscuţi. În Asia, orice om care acţionează o rikşa (vehicul cu tracţiune umană) vorbeşte tamila, bengali, chineza şi hindu. Tocmai ţi-am enumerat limbile care au cu multe zeci şi sute de milioane de vorbitori mai mulţi decât engleza. În Africa, unde statele au fost create de europeni şi nu au nimic în comun cu naţiunile locului, vorbitorii de patru-cinci limbi sunt dintotdeauna norma, nu excepţia. Un hamsa va învăţa şi folosi firesc limbile dogon, peul, bambara, pentru că acestea sunt neamurile cu care intră în contact tot timpul. De fapt, dacă până acum ştii o singură limbă străină, este pentru că eşti un euroamerican leneş. Învăţarea unei limbi străine nu este excepţională, ci firească, iar mintea umană nu este suprasolicitată dacă foloseşte 7-8 limbi diferite de cea maternă.

Te gândeşti că eşti poate mult prea prost şi te laşi păgubaş. Am o veste bună pentru tine: inteligenţa ta nu va fi prea solicitată în procesul învăţării unei limbi străine. Ceea ce va fi pus la încercare va fi tenacitatea, deci caracterul, aceasta este piesa de rezistenţă. O limbă străină nu este o redută pe care s-o iei cu asalt într-un week-end sau într-o lună, deşi se pot face progrese notabile pe termen scurt. E mai degrabă un viciu intelectual pe care trebuie să-l serveşti cu regularitate, câte puţin zilnic, dacă se poate. O construcţie la care adaugi câte o cărămidă o dată, dar des. Un drum potrivit de lung pe care să-l parcurgi cu paşi de furnică. N-am cunoscut încă un om atât de prost încât să nu poată învăţa o limbă străină. Dar am cunoscut o sumedenie de oameni inapţi să se organizeze, zăpăciţi, uituci, delăsători, incapabili de investiţii pe termen lung în ei înşişi, pândind orice pretext ca să abandoneze.

Învăţarea unei limbi străine îţi va solicita intens ceva ce toată lumea se preface că nu contează: memoria. Va trebui să ţii minte sunete noi, moduri noi de a gândi, structuri civilizaţionale străine, categorii gramaticale care în limba ta sunt trecute cu vederea. Vei învăţa, din principii şi detalii, că omul poate fi altfel decât ai crezut până acum, şi că acel altfel este la fel de legitim ca şi antropologia la care ai avut acces până acum. Vei trece, ca noi toţi, prin momente în care ţi se va părea că memoria ta s-a umplut şi nu mai poate primi nimic, şi vei simţi fericirea pe care ţi-o dă memoria 2.0, adică momentul acela când solicitarea se întâlneşte cu rezultatul ei bun, creşterea capacităţii intelectuale.


Întotdeauna le-am spus elevilor mei că învăţarea unei limbi străine seamănă enorm cu efortul unei albinuţe. Nu e o problemă de reguli, ci de excepţii. Nu idei generale, ci detalii. O albinuţă trebuie să viziteze cam 50.000 de flori pentru a produce un kilogram de miere. Începi să te simţi confortabil într-o limbă alta decât a ta atunci când ai acumulat şi tu cam 200 de grame de miere. Se poate? Fireşte că se poate. Doar că trebuie respectate două principii pe care le ştiu indirect de la o doamnă care predă sanscrită într-o universitate românească: Slowly, slowly! şi You have to learn by heart! Aşadar, nu te grăbi prea tare, nu înainta fără să ştii bine ceea ce ai învăţat deja, recapitulează din când în când pentru că memoria uită, cel puţin la început, ţine-te de program cât de bine poţi şi nu uita că învăţatul unei limbi străine este ca şi dragostea, trebuie să-ţi doreşti maximul ca să obţii ceva care să merite efortul.