Românilor le plac exerciţiile de ură. Avem o apetenţă pentru ură pe care doar exerciţiul nostru o poate concura ca amplitudine. N-o să inventariez obiectele urii noastre, nici nu pot nici nu ma preocupă. Dar observ, printre altele, că ne urâm intelectualii. Şi nu oricum, ci din auzite. Pleşu, Liiceanu, Patapievici sunt perfecţi pentru ura noastră. Primul e prea obez, al doilea prea patron, al treilea prea filfizon. Nu-i citim, nici n-avem nevoie, îi cunoaştem noi prea bine ce le poate pielea. Boia e antiromân, Djuvara nu-i nici măcar istoric.
Cititul în sine, negreşit, nu garantează nimic. Poţi citi şi să nu pricepi, întâi pentru că-ţi lipsesc reperele, scara de valori pe care să proiectezi lectura. Poţi să nu înţelegi pentru că citeşti în cheia ta, personală, strâmbă, şi atunci vorbim despre o incapacitate congenitală sau dobândită care te face impropriu întâlnirii cu un mare om sau cu nişte idei care să-ţi pună mintea în efervescenţă. Dar, în oricare situaţie, a citi este superior absenţei lecturii, pentru că a verifica o afirmaţie este cel mai sigur semn de prudenţă într-o lume în care reclama o fac idioţii.
N-am cunoscut pe nimeni dintre delatorii lui Boia care să-l fi citit. Toţi, fără excepţie, îi cunoşteau ideile din auzite. Cineva mi-a oferit un argument care m-a făcut praf: Boia a fost publicate la Humanitas, deci este îndrăgit de mainstream, deci este dăunător. Aceeaşi editură a publicat şi Filocalia. Suficienţa, ţâfna, teama de a fi scos din zona de confort, intoleranţa la critică, masificarea intelectuală şi dragostea deloc creştinească pentru bârfă aglutinează corul delatorilor noştri. Luaţi la bani mărunţi, sunt nişte inşi grăbiţi şi pe care nu-i bine să-i contrariezi. De aceea o şi fac, în măsura în care am timp pentru asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu