Un centurion roman vine la Iisus şi-l roagă să-i vindece robul bolnav. Atunci când Iisus se oferă să vină la el acasă, soldatul refuză delicat, spunând că nu este vrednic să-l primească.
Un maior nazist vine la Iisus şi-l roagă să-i vindece bucătăreasa bolnavă. Atunci când Iisus se oferă să vină la el acasă, nazistul refuză delicat, spunând că nu este vrednic să-l primească.
Un general KGB-ist vine la Iisus şi-l roagă să-i vindece colegul bolnav. Atunci când Iisus se oferă să vină la el acasă, sovieticul refuză delicat, spunând că nu este vrednic să-l primească.
Un asasin economic de la FMI vine la Iisus şi-l roagă să-i vindece bunicul bolnav. Atunci când Iisus se oferă să vină la el acasă, globalistul refuză delicat, spunând că nu este vrednic să-l primească.
Pe toţi Iisus îi trimite acasă cu cuvintele: “Du-te, fie ţie după cum ai crezut.” Există o tragedie a ocupantului care roade ca un vierme invizibil instrumentul oricărei forme de represiune. Iisus o vede şi, acolo unde există rugăciune, o uşurează. Suntem martorii unei nepăsări faţă de ocupaţia militară, economică ori culturală pe care Iisus, în ochii căruia jocurile noastre sunt meschine şi irelevante, n-o ţine secretă.
Caut în modelul antropologic fundamental al creştinismului, Iisus Hristos, o fărâmă cât de mică, o urmă cât de palidă de naţionalism. Şi peste tot mă izbesc de universal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu