Eu cred că întotdeauna oamenii şi-au dorit să fie
realişti, altfel spus adecvaţi realităţii. Dotaţi din naştere ori educaţie cu dorinţa
de luciditate, adică de a privi printr-o lentilă care nu minte, nu înşală şi nu
fură. Singurul lucru care s-a schimbat din când în când a fost definiţia
realităţii. De exemplu mie, când mi-a zis mama să fac matematică (visa că voi
deveni chiar profesor de matematică), opţiunea mi-a fost prezentată sub hainele
realismului. Comunismul se construia cu ingineri şi specialişti de mare clasă,
aproape nu exista formare profesională care să nu presupună studiul intensiv şi
extensiv al ştiinţelor exacte. Iar exact însemna atunci şi înseamnă şi acum “realism”,
pentru că realitatea trebuie transformată în cifre şi nu eludată cu epitete şi
metafore. “Realismul” e totuna cu modul în care vrem noi să vedem realitatea, iar
în raport cu această confuzie îngrozitoare schimbarea de regim din 1989 este
doar un eveniment neimportant, pentru că manierele nu s-au clintit.
De aproape treizeci de ani, lumea s-a pus cu voluptate pe
avortat. E voie, e libertate, iar cei care s-au născut ocrotiţi de legea
comunistă s-au răzbunat pe propriii copii nenăscuţi pe care i-au aruncat la
pubelă ca pe nişte tumori periculoase. Din realism, aşa se zice. Nu e timp, nu sunt
case, nu e chef, deci nu e realist să te încurci cu un borac. Se avortează
organizat, igienic, ştiinţific, la spital, unde femeile merg oarecum gravide şi
de unde se întorc perfect sănătoase. Singura boală vindecabilă instant, cât ai
prepara o cafea la automat, e sarcina nedorită. Practic, “realitatea” e
cuvântul care înlocuieşte convenţiile sociale sau propriile idei despre
petrecerea timpului liber.
Iar eu nu mă pot împiedica să mă gândesc că în toate
religiile lumii Realitatea este unul dintre numele lui Dumnezeu, că este o
stare de aşteptare în care Binele este lăsat să lucreze fără vreo pretenţie de
a-l anticipa sau controla, că Răul are şi el loc tocmai pentru că în miezul lui
stă cuibărit negreşit Binele, într-un mod care se revelează întotdeauna post
factum, iar omul realist este cel care-şi asumă condiţia umană cu toate ale ei,
fără s-o inginerizeze după bunul lui plac sau al altora, ba chiar căutând
refugiu în inima Realităţii, care este chiar Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu