sâmbătă, 18 martie 2017

Frânturile zilei (XIII)

Eu cred că întotdeauna oamenii şi-au dorit să fie realişti, altfel spus adecvaţi realităţii. Dotaţi din naştere ori educaţie cu dorinţa de luciditate, adică de a privi printr-o lentilă care nu minte, nu înşală şi nu fură. Singurul lucru care s-a schimbat din când în când a fost definiţia realităţii. De exemplu mie, când mi-a zis mama să fac matematică (visa că voi deveni chiar profesor de matematică), opţiunea mi-a fost prezentată sub hainele realismului. Comunismul se construia cu ingineri şi specialişti de mare clasă, aproape nu exista formare profesională care să nu presupună studiul intensiv şi extensiv al ştiinţelor exacte. Iar exact însemna atunci şi înseamnă şi acum “realism”, pentru că realitatea trebuie transformată în cifre şi nu eludată cu epitete şi metafore. “Realismul” e totuna cu modul în care vrem noi să vedem realitatea, iar în raport cu această confuzie îngrozitoare schimbarea de regim din 1989 este doar un eveniment neimportant, pentru că manierele nu s-au clintit.

De aproape treizeci de ani, lumea s-a pus cu voluptate pe avortat. E voie, e libertate, iar cei care s-au născut ocrotiţi de legea comunistă s-au răzbunat pe propriii copii nenăscuţi pe care i-au aruncat la pubelă ca pe nişte tumori periculoase. Din realism, aşa se zice. Nu e timp, nu sunt case, nu e chef, deci nu e realist să te încurci cu un borac. Se avortează organizat, igienic, ştiinţific, la spital, unde femeile merg oarecum gravide şi de unde se întorc perfect sănătoase. Singura boală vindecabilă instant, cât ai prepara o cafea la automat, e sarcina nedorită. Practic, “realitatea” e cuvântul care înlocuieşte convenţiile sociale sau propriile idei despre petrecerea timpului liber.


Iar eu nu mă pot împiedica să mă gândesc că în toate religiile lumii Realitatea este unul dintre numele lui Dumnezeu, că este o stare de aşteptare în care Binele este lăsat să lucreze fără vreo pretenţie de a-l anticipa sau controla, că Răul are şi el loc tocmai pentru că în miezul lui stă cuibărit negreşit Binele, într-un mod care se revelează întotdeauna post factum, iar omul realist este cel care-şi asumă condiţia umană cu toate ale ei, fără s-o inginerizeze după bunul lui plac sau al altora, ba chiar căutând refugiu în inima Realităţii, care este chiar Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu