Am cunoscut recent un tip care şi-a rezolvat cam toate
problemele financiare. A muncit, a avut firmele lui, a dat faliment, a luat-o
de la capăt de vreo două ori, a fost tras în piept, a tras ţepe, şi-a mâncat
sănătatea, a fost cu moralul sus când alţii măturau podelele cu psihicul lor,
acum a vândut tot, a cumpărat case şi apartamente pe care le-a închiriat şi stă
lejer cu câteva mii bune de euro lunar. Acuma e bine, chiar foarte bine, se
preocupă de cele spirituale, merge la biserică, un pic la yoga, cumpără obiecte
rare, cu parfum, se interesează de artă, e bine, cum vă spuneam. În plus, omul
e echilibrat, are o maşină decentă dar comună, dacă-l vezi treci pe lângă el pe
trotuar fără să bănuieşti că face vreo o sută de mii de euro anual numărând
stelele de pe cer.
Aş minţi să spun că sunt stresat, aaa, nu, stresul este
pentru oameni sensibili şi implicaţi, eu sunt prea nesimţit să mă stresez. Dar
tot m-am întrebat, ca de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva care-mi este
superior într-o privinţă (adică toată lumea), cum ar fi oare să fiu în locul
lui. Adică să nu trebuiască să merg la liceu, să nu fiu nevoit să traduc nimic
pentru bani, să stau aşa toată ziulica şi să mă duc din când în când să încasez
câte o chirie mănoasă? Ei, cum ar fi? Păi, aş citi de-ar pârâi cărţile. Aş
scrie frenetic, până ar lua foile foc de la stilou. M-aş concentra pe
proiectele mele de mare respiraţie, care cer documentare enormă. Bine, dar asta
fac şi acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu